Închide Close

Autori

Ádám Bodor

Ádám Bodor

ÁDÁM BODOR s-a născut la 22 februarie 1936, la Cluj. În 1952, după terminarea studiilor liceale, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru complot împotriva statului. Între 1955 şi 1960 a urmat cursurile Institutului Teologic Protestant, iar după absolvire a lucrat timp de patru ani la un birou de copiat acte. A început să publice din anul 1965, iar din 1969 a devenit liber-profesionist. În 1982 a emigrat în Ungaria, unde a fost, până la pensionare (în 1998), redactor la editura Magvető din Budapesta. Scrierile sale au fost traduse în 20 de limbi. A fost distins cu cele mai importante premii culturale din Ungaria. Romanul Sinistra körzet (Zona Sinistra, 1992) a fost tradus în 16 limbi şi urmează să mai fie publicat în alte trei: finlandeză, estonă şi bască. În anul 2004, a fost considerat de criticii spanioli cartea străină a anului.

Scrieri: A tanú (Martorul), nuvele, 1969; Plusz-minusz egy nap (O zi mai mult sau mai puţin), nuvele, 1974; Megérkezés északra (Destinaţia Nord), nuvele şi schiţe, 1978;Milyen is egy hágó? (Ce este o culme?), nuvele şi schiţe, 1980; AZangezur hegység (Munţii Zangezur), nuvele şi schiţe, 1981; Az Eufrátesz Babilonnál (Eufratul la Babilon), nuvele, 1985; Sinistra körzet. Egy regény fejezetei (Zona Sinistra. Capitolele unui roman), 1992; Vissza a fülesbagolyhoz (Întoarcerea la buhă), culegere de nuvele, 1992; Az érsek látogatása (Vizita arhiepiscopului), roman, 1999; Abörtön szaga. Válaszok Balla Zsófia kérdéseire (Mirosul puşcăriei), interviu cu Zsófia Balla, 2001.
Scenarii de film: Forró vizet a kopaszra! (Apă fiartă pe chelie!), regia Péter Bacsó, 1972; Plusz-minusz egy nap (O zi mai mult sau mai puţin), regia Zoltán Fábri, 1975; Arészleg (Secţia), regia Péter Gothár, 1994; Dolina, regia Zoltán Kamondi, 2007.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia