AMOS OZ, cel mai important prozator şi eseist israelian, s-a născut în 1939 la Ierusalim, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Rusia. La cincisprezece ani se stabileşte în kibbutzul Hulda, unde îşi schimbă numele din Klausner în Oz. După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în oraşul Arad, în apropierea Mării Moarte. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva, poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internaţional al romanului Soţul meu, Michael (1968), continuă să publice cărţi de ficţiune: Pacea perfecă (1982), Cutia neagră (1987), Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994), Pantera din subterană (1995), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008, 2009), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viaţă şi moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009). Amos Oz este autorul mai multor volume de povestiri (cel mai recent, Scene din viaţa la ţară, 2009) şi de eseuri literare şi politice (Cum să lecuieşti un fanatic, 2002; Humanitas, 2007). Printre numeroasele premii şi distincţii primite de Amos Oz se numără: Premiul Israel (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia (2004), Premiul Goethe (2005), Premiul Prinţul de Asturias (2007), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Primo Levi (2008) şi Premiul Heinrich Heine (2008). Preşedintele Jacques Chirac i-a înmânat, în 1997, Legiunea de Onoare. | Arhiva Amos Oz de la Universitatea Ben-Gurion