AMOS OZ (n. 1939) este cel mai important prozator şi eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Rusia. La cincisprezece ani se stabileşte în kibbutzul Hulda, unde o cunoaşte pe viitoarea sa soţie. După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în oraşul Arad, de pe ţărmul Mării Moarte. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul răsunător al romanului Soţul meu, Michael (1968), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: Pacea perfectă (1982), Cutia neagră (1987), distins cu premiul Femina Étranger, Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994), Pantera din subterane (1995), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), În inima pădurii: o poveste (2005). În 2007 îi apare romanul Rime despre viaţă şi moarte, o meditaţie despre condiţia scriitorului şi relaţia lui cu lumea, care a fost tradus până în prezent în treisprezece limbi. Amos Oz este autorul mai multor volume de povestiri şi de eseuri literare şi politice, dintre care amintim Cum să lecuieşti un fanatic, apărut la Editura Humanitas în 2007. În 2009 publică volumul Tmunot MiHaiei HaKfar (Scene din viaţa la ţară). Printre numeroasele distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatură (2004), Premiul Grinzane Cavour (Italia, 2007) şi Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008). | Arhiva Amos Oz de la Universitatea Ben-Gurion