Colette

COLETTE (1873-1954, pe numele întreg Sidonie-Gabrielle Colette) a aparţinut generaţiei lui Proust, Valéry, Gide şi Claudel. Încurajată de primul ei soţ, Henri Gauthier-Villars (Willy), a început să publice seria „Claudine“ (1900-1903) - Claudine à l'école (Claudine la şcoală), Claudine à Paris (Claudine la Paris), Claudine en ménage (Claudine în căsnicie), Claudine s'en va (Claudine pleacă). Emancipându-se, s-a îndreptat spre o carieră în music-hall, care-i va inspira câteva romane: Les Vrilles de la vigne (Cârceii de viţă), 1908, La Vagabonde (Hoinara), 1910, L'Envers du music-hall (Culisele music-hallului), 1913. A avut legături cu femei, printre care Liane de Pougy, sau cu personalităţi bizare ca Gabriele d'Annunzio. La peste patruzeci de ani, l-a „iniţiat“ pe fiul ei vitreg de şaptesprezece ani (din a doua căsătorie, şi ea eşuată, cu Henri de Jouvenel), Bertrand de Jouvenel, celebrul filozof de mai târziu. Fantasma femeii mature îndrăgostite de un tânăr se regăseşte în Chéri (1920), una dintre cărţile ei cele mai cunoscute - continuată de La Fin de Chéri (Sfâr şitul lui Chéri), 1926 -, şi în Le Blé en herbe (Grâul în iarbă), 1923. În 1935 s-a căsătorit cu Maurice Goudaket, care-i va rămâne alături până la sfârşit. Anii ‘20 i-au adus triumful: unii au proclamat-o cea mai mare scriitoare franceză. Bucuriile şi tristeţile dragostei, sexualitatea feminină într-o lume dominată de bărbaţi, căutarea identităţii, monologurile interioare şi elementele autobiografice sunt constante ale scrierilor ei. Printre ultimele sale cărţi se numără Gigi, 1944, L'Étoile Vesper (Luceafărul de seară), 1947 şi Le Fanal bleu (Felinarul albastru), 1949. În 1945 a fost prima femeie aleasă unanim în Academia Goncourt, iar în 1953 a devenit mare ofiţer al Legiunii de Onoare. I s-au organizat funeralii naţionale.