Închide Close

Autori

Cristi Danileț

Cristi Danileț

CRISTI DANILEȚ s-a născut în 1975 la Vatra Dornei. A obținut licența în drept în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și titlul de doctor în științe juridice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Este judecător începând cu anul 1998. Timp de doi ani a fost consilier al ministrului justiției, iar vreme de șase ani a ocupat funcția de membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii. În prezent este formator la Institutul Național al Magistraturii în domeniul etică și deontologie judiciară. A publicat peste 40 de articole de specialitate și 14 cărți asupra justiției și anticorupției. Este membru fondator al asociației VeDemJust (Voci pentru Democrație și Justiție), prin intermediul căreia a dezvoltat proiectul EDUIURIS – o plaformă de promovare a educației juridice în școli și în licee. Cristi Danileț administrează site-ul www.educatiejuridica.ro, unde sunt postate materiale și filmări pentru lecțiile de educație juridică destinate elevilor, precum și pagina publică dedicată educației juridice www.facebook.com/Eduiuris.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia