Închide Close

Autori

Dan Stanca

Dan Stanca

DAN STANCA s-a născut pe 30 septembrie 1955 la Bucureşti. A debut at în 1992 cu romanul Vântul sau ţipătul altuia şi a publicat până acum alte 23 de romane, printre care: Apocalips amânat (1997), Morminte străvezii (1999, apărut şi în limba maghiară), Ultimul om (1999), A doua zi după moarte (2003), Noaptea lui Iuda (apărut tot la Editura Humanitas, 2007), Cei calzi şi cei reci (2008), Jurnalul aşteptării (2014), Ghetsimani ’51 (2015), recompensate de-a lungul anilor cu trei premii ale Uniunii Scriitorilor din România, două premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi mai multe premii ale revistelor literare.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia