Daniel Barenboim

DANIEL BARENBOIM s-a născut la Buenos Aires în 1942, într-o veche familie evreiască de origine rusă, ambii părinţi fiind profesori de muzică. La cinci ani, a luat primele lecţii de pian de la mama sa, iar apoi a început să studieze pianul cu tatăl său, care i-a şi rămas unicul profesor. În 1952 a emigrat în Israel împreună cu familia. Cât încă era la Buenos Aires, şi-a făcut debutul ca pianist, la vârsta de şapte ani, în primul său concert cu public, iar de atunci a cântat cu cele mai mari orchestre ale lumii, dirijându-le, totodată, pe multe dintre ele. Virtuoz cu un talent remarcabil, a cântat încă din anii ’60 în Europa, Statele Unite, America de Sud şi Australia; tot de atunci s-au aflat sub bagheta sa, ca dirijor invitat, ilustre orchestre simfonice şi a în registrat un număr impresionant de discuri atât în calitate de pianist, cât şi în calitate de dirijor. În 1967 s-a căsătorit cu celebra violoncelistă Jacqueline du Pré (care a murit în 1987, răpusă de o scleroză multiplă), iar în 1988 s-a recăsătorit cu pianista Elena Bashkirova. Şi-a făcut debutul ca dirijor în 1966, la pupitrul Orchestrei Engleze de Cameră. Între 1975 şi 1988 a fost dirijor principal şi director muzical al Orchestrei din Paris, începând să dirijeze în mod constant şi operă. Din 1991 până în 2006 a fost director muzical al Orchestrei Simfonice din Chicago, unde a fost numit dirijor de onoare pe viaţă, iar în 1992 a devenit director general muzical al Operei de Stat din Berlin, unde a deţinut, timp de zece ani (1992–2002), şi funcţia de director artistic. De asemenea, una dintre cele mai strălucite colaborări ale sale este cea cu prestigioasa orchestră Staatskapelle Berlin, unde a fost ales, în anul 2000, dirijor-şef pe viaţă. Odată cu debutul stagiunii 2007–2008, a început şi o strânsă relaţie cu Teatrul Scala din Milano, în calitate de „Maestro Scaligero“, dirijând opere şi concerte simfonice şi susţinând concerte camerale, iar din 2011 este şi directorul muzical al acestui celebru teatru de operă. Daniel Barenboim a concertat şi în România, fiind prezent la mai multe ediţii ale Festivalului „George Enescu“ de la Bucureşti.




De acest autor:

1
O viaţă în slujba muzicii

Pianistul și dirijorul Daniel Barenboim, unul dintre cei mai mari muzicieni contemporani, ne poartă, în cartea sa O viaţă în slujba muzicii, de-a lungul poveștii fascinante a celor mai bine de cinci decenii pe care se întinde cariera sa artistică și în care muzica și existenţa lui se contopesc până la identificare....detalii

320 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 43.34 lei

in libhumanitas.ro

2

0 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 26.78 lei

in libhumanitas.ro