Închide Close

Autori

Desmond Tutu

Desmond Tutu

DESMOND MPILO TUTU (1931–2021), Arhiepiscop Emerit al Africii de Sud, s-a născut în Klerksdorp, Africa de Sud. A devenit un ilustru lider al luptei pentru dreptate şi reconciliere rasială din ţara sa şi activist împotriva apartheidului. În 1984, a primit Premiul Nobel pentru Pace. În 1994, a fost numit preşedinte al Truth and Reconciliation Commission, în cadrul căreia a creat noi posibilităţi de dezvoltare pentru ţările care au trecut printr-o perioadă de conflicte civile şi de oprimare. A fost unul dintre membrii fondatori ai grupului The Elders, un grup de lideri globali care sprijină pacea şi drepturile omului.

 

Fotografie de Benny Gool

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia