Djuna Barnes

DJUNA BARNES s-a născut pe 12 iunie 1892 în Cornwall-on-Hudson, statul New York. A fost educată în familie, de către tată și bunică, care i-au dat lecții de artă și muzică. După un viol (posibil incest), și ca urmare a divorțului părinților ei, în 1912 ajunge, împreună cu mama și trei dintre frații săi, la New York. Aici se înscrie la Pratt Institute, dar după șase luni va renunța, pentru a-și putea întreține familia. Colaborează cu articole, interviuri, cronici de teatru, povestiri la majoritatea publicațiilor newyorkeze. În 1915 se mută în Greenwich Village, intră într-o comunitate de artiști și scriitori boemi și, în același an, publică The Book of Repulsive Women, o carte de poeme ilustrate de ea însăși, tributară decadentismului de secol XIX. Eugene O’Neill îi pune în scenă trei piese într-un act. În 1921 pleacă la Paris, unde se alătură cercului de literate promotoare ale modernismului de pe Rive Gauche: Gertrude Stein și Alice B. Toklas, Janet Flanner, Sylvia Beach și Adrienne Monnier etc. Acum apare A Book (1923), o antologie de poeme, piese de teatru și povestiri. În 1928 publică romanul autobiografic Ryder, urmat imediat de romanul cu cheie Ladies Almanack. Sub influența lui James Joyce, își schimbă complet stilul, fiind interesată de experiment imagistic și polifonie. În 1931 se mută la Londra, iar în 1936 iese de sub tipar romanul Pădurea nopții (Nightwood), considerat o capodoperă a modernității. În 1939 se stabilește la New York, unde trăiește în recluziune, scriind sporadic poeme și piese de teatru. În 1958 apare piesa The Antiphon, ultimul ei volum fiind Creatures in an Alphabet din 1982. A murit pe 18 iunie 1982, la New York.




De acest autor:

1
Pădurea nopții

EBOOK – EPUB / PDF

Traducere și note de Luana Schidu

...detalii
2
Pădurea nopții

Traducere și note de Luana Schidu

...detalii

192 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 25 lei

in libhumanitas.ro