Fahri Balliu

FAHRI BALLIU (n. 1956, Elbasan), scriitor şi jurnalist albanez, licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filozofie din cadrul Universităţii Tirana. De-a lungul vremii a semnat cărţi de povestiri şi scenarii de filme, numeroase articole pe teme literare şi artistice, dar şi romanul Panteoni i zi (Panteonul negru), un rechizitoriu la adresa dictaturii comuniste. La începutul anilor '90 a participat activ în presa de opoziţie cu orientare de dreapta. A fost diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia pentru diasporă, şi în cadrul Ambasadei Albaniei la Skopje, iar pentru o perioadă a fost redactor-şef al agenţiei albaneze de ştiri ATSH. În 1997 a fondat ziarul 55 din Tirana, iar în 1998 – editura cu acelaşi nume. În anul 2000 a înfiinţat Institutul de cercetări politice „Alcide de Gasperi“, al cărui director executiv este în prezent. Institutul organizează seminarii şi simpozioane ştiinţifice, la care iau parte intelectuali albanezi şi străini. Activitatea institutului este legată în principal de aspiraţiile teritoriilor locuite de albanezi de a se integra în NATO şi Uniunea Europeană, ca şi de spiritualitatea europeană, cu îndelungi tradiţii în Albania.

Monografia Sinistra Doamnă, văduva dictatorului albanez Enver Hoxha, publicată pentru prima dată în 2005, a devenit un bestseller, fiind tradusă în limbile franceză, macedoneană şi engleză.




De acest autor:

1
Sinistra doamnă
Văduva dictatorului albanez Enver Hoxha

„În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hoxha, în Albania. Prima a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice – iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol....detalii