Librăria Humanitas Kretzulescu inaugurează etajul muzical

Pentru iubitorii muzicii, un nou reper pe harta Bucureştiului: Librăria Humanitas Kretzulescu, din Calea Victoriei nr. 45, inaugurează miercuri, 22 decembrie, la ora 18.00, etajul muzical. Cu această ocazie, Corul Sound şi Editura Casa Radio au pregătit un program menit să recreeze atmosfera potrivită sărbătorilor de iarnă.
Vizitatorii Librăriei Kretzulescu sunt aşteptaţi să participe la concertul de colinde susţinut de Corul Sound, distins cu numeroase premii internaţionale, condus de Voicu Popescu, un ansamblu bine-cunoscut celor care iubesc sunetele corale de calitate. Cântări de Crăciun din repertoriul românesc şi universal sunt cadoul oferit celor care vor fi prezenţi la etajul muzical al Librăriei Kretzulescu.

Tiberiu Comandaşu, redactor muzical la Editura Casa Radio, va prezenta apoi un album de referinţă: Oratoriul bizantin de Crăciun Naşterea Domnului de Paul Constantinescu, abia lansat pe piaţă, una dintre acele foarte puţine lucrări sacre româneşti în care se îmbină melosul de tip bizantin cu forma de sorginte occidentală. Înregistrarea este realizată de Corul şi Orchestra Naţională Radio, sub bagheta lui Horia Andreescu. Solişti: tenorul Ionel Voineag, soprana Sanda Şandru, mezzosoprana Claudia Codreanu şi basul Pompeiu Hărăşteanu. În Librăria Kretzulescu vor răsuna pentru cei prezenţi fragmente de pe acest CD, unul dintre cele mai potrivite cadouri de Crăciun pentru cei care admiră tradiţia culturală autentică.

Etajul librăriei Kretzulescu este locul în care veţi găsi, începând de miercuri, 22 decembrie 2010, întreaga colecţie de compact discuri aparţinând caselor de discuri Brilliant Classics, Alia Vox, Newton, pentru care Humanitas este distribuitor în România. În portofoliul acestor case de discuri se regăsesc înregistrări ale unor nume celebre din muzica clasică: Jordi Savall şi formaţia „Hesperion XXI", John Eliott Gardiner, Alfred Brendel, Sviatoslav Richter, Viktor Tretiakov, Evgheni Kissin, David Oistrah, Dinu Lipatti, Clara Haskil, alături de momente surprinse în festivaluri de prestigiu, aşa cum sunt cele de la Salzburg şi Bayreuth. Pe lângă titlurile caselor de discuri pentru care Humanitas este distribuitor în România, la Librăria Kretzulescu pot fi achiziţionate şi discuri ale unor mari nume reprezentate de alte bine-cunoscute case internaţionale de discuri.
Etajul muzical al Librăriei Humanitas Kretzulescu îşi propune ca prin oferta sa să devină locul predilect de unde melomanii îşi pot cumpăra discurile favorite dar şi cele mai noi apariţii editoriale.

Arhiva evenimentelor:

Dataiconiţa de sortareDescriere
31.05.2013Campionatul poveştilor cu Ioana Nicolaie – Arik şi mercenarii. Sâmbătă, 8 iunie, ora 11, Librăria Humanitas de la Cişmigiu
30.08.2010Marţi, 31 august, „Noaptea cărţilor deschise“ la librăria Humanitas din Oradea
28.07.2010Vineri 30 spre sâmbătă 31 iulie, „Noaptea cărţilor deschise“ la librăria Humanitas din Sibiu
27.04.2012Concursului Humanitas în licee. Etapa a patra: Nasterea universului
27.04.2010Librăriile Humanitas şi Art & Events Management vă invită la teatru
26.05.2010Între 27 şi 30 mai vă aşteptăm la standul Humanitas de la Sibiu BookFest
26.04.2010Librăria Humanitas Kretzulescu şi Radio România Muzical vă invită vineri 30 aprilie la „Lecţia micului meloman“
26.02.2010În săptămâna 1-8 martie, cele 15 librării Humanitas din ţară vă propun o mulţime de reduceri de preţuri şi oferte speciale
25.10.2010Radio România Muzical şi Librăriile Humanitas vă invită la „Librăria cu muzică”
25.09.2012Din 27 septembrie, pentru fiecare Carte de bucate a Silviei Jurcovan cumpărată primiţi un cozonac de la Vel Pitar
25.05.2012Librăriile Humanitas aduc la tine în oraş noutăţile de la Bookfest
25.01.2010Librăria Humanitas Kretzulescu şi Radio România Muzical vă invită şi în această lună la „Lecţia micului meloman"
24.09.201227 septembrie, Vocea filmelor la „Joia linguriţelor“: vorbim cu Irina Margareta Nistor despre filme şi cărţi
24.05.2010Librăriile Humanitas vă invită în perioada 24-30 mai la Iaşi, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii Al. Ioan Cuza
23.04.2010Jim Rosapepe, fost ambasador al SUA la Bucureşti, dă autografe la librăria Humanitas Kretzulescu, miercuri 28 aprilie, ora 19.30
21.12.2010Librăria Humanitas Kretzulescu inaugurează etajul muzical
20.12.2010Seară de teatru în vitrină la librăria Kretzulescu: Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov
20.09.2010Comunicat de presă Humanitas
20.07.2009Seară de teatru în vitrină la librăria Humanitas Kretzulescu (foto)
19.08.2010Vineri, 20 august, „Noaptea cărţilor deschise“ la librăria Humanitas din Piatra Neamţ