Închide Close

Autori

Herman Melville

Herman Melville

Herman MELVILLE (1819-1891) s-a nascut si a murit la New York si este socotit astazi unul dintre cei mai mari romancieri ai lumii. Cartile lui au darul sa incite, invita la interpretari care rareori seamana intre ele: este ca si cum povestea s-ar schimba in functie de cititor. Chiar o simpla propozitie scrisa de Melville a dat nastere la pagini intregi de comentarii critice. Cele mai celebre sunt Call me Ishmael, \"Spuneti-mi Ishmael\", inceputul capodoperei Moby Dick, si fraza lui Bartleby din povestirea cu acelasi nume, I would prefer not to, \"Prefer sa nu\". Dupa moartea tatalui, Melville s-a angajat, la 13 ani, la State Bank din New York, pe care o paraseste doi ani mai tarziu, poate din cauza unor probleme de vedere. Dupa ce-si termina liceul, unde citeste pasionat J. Fenimore Cooper, Walter Scott, Byron, si e, o vreme, invatator la tara, se angajeaza in 1839 ca mus pe un vas comercial care face drumul New York-Liverpool. Mai tarziu, Melville strabate oceanele lumii, experiente care vor trece in scrierile lui. Cunoscut pentru cartile lui de inceput, publicate inainte de mijlocul secolului 19, este putin inteles in momentul aparitiei romanului cu nervuri alegorice Moby Dick sau balena (1851). Un post de functionar la vama ii asigura un trai modest spre sfarsitul vietii. Faima lui literara a scazut dramatic, astfel ca, intr-un dictionar de autori americani din 1898, e prezentat ca: \"Un autor din New York City, ani in sir functionar la vama; scrierile lui de tinerete au fost extrem de populare, dar aproape uitate inaintea mortii autorului.\" Abia in anii '20 ai secolului 20 este redescoperit si plasat la locul lui de astazi.

SCRIERI PRINCIPALE:
Typee (1846), Omoo (1847), Redburn (1849), White Jacket (1850), Moby Dick or the Whale (1851), Bartleby, the Scrivener: a Story of Wall Street (1853), John Marr and Other Sailors (1888) etc.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia