Închide Close

Autori

Hilary Mantel

Hilary Mantel

Dame HILARY MANTEL s-a născut în Derbyshire, England, pe 6 iulie 1953. A studiat dreptul la London School of Economics şi Sheffield University. A lucrat ca asistent social şi a trăit în Botswana cinci ani, apoi încă patru în Arabia Saudită, înainte de a se întoarce în Anglia la mijlocul anilor '80, unde o lungă perioadă de timp scrie cronică de film pentru The Spectator. Printre cărţile ei se numără Eight Months on Ghazzah Street (1988); Fludd (1989), câştigător al Winifred Holtby Memorial Prize, Cheltenham Prize şi Southern Arts Literature Prize, A Place of Greater Safety (1992), câştigător al Sunday Express Book of the Year award; A Change of Climate (1994); An Experiment in Love (1995), câştigător al Hawthornden Prize pe anul 1996; Beyond Black (2005), aflat pe lista scurtă pentru Commonwealth Writers Prize (2006) şi pentru Orange Prize for Fiction (2006) şi pe lista scurtă la Man Booker Prize. Romanul Wolf Hall (2009), prima parte a unei trilogii dedicate ascensiunii şi decăderii lui Cromwell, îi aduce Man Booker Prize şi National Book Critics Circle Award. În 2012 apare romanul O regină pe eşafod (Bring Up The Bodies), pentru care îi este acordat un al doilea Man Booker Prize, dar şi Costa Book Award. În 2015, BBC Two a lansat o miniserie de şase episoade având drept subiect acţiunea din Wolf Hall şi O regină pe eşafod. Este, de asemenea, autoarea unei cărţi autobiografice, Giving Up the Ghost (2003), iar recenziile şi eseurile ei au fost publicate în New York Times, The New York Review of Books şi în London Review of Books.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia