Alchimistul

Paulo Coelho

Alchimistul

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Biblioteca Paulo Coelho

Embed:
Pret: 39.9

Ediţia aniversară a romanului Alchimistul apare într-o formă grafică deosebită şi cuprinde o superbă mărturie a scriitorului la 25 de ani de la publicarea primei ediţii a acestei extraordinare cărţi.

Alchimistul a fost tradus în 80 de limbi, a stabilit recorduri absolute de vânzări şi a schimbat nenumărate vieţi.

Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea şi înţelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care îşi părăseşte casa din Spania, aventurându-se în deşertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu ştie care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depăşească obstacolele întâlnite în drumul prin deşert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumeşti se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său.

Plină de culoare, evocatoare şi profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele şi despre cât este de important să ne ascultăm inima.

„Paulo Coelho stăpâneşte secretul Alchimiei literare.“ (Kenzaburō Ōe, Premiul Nobel pentru literatură)

  Citeşte câteva pagini

Info
Paulo Coelho
Detalii produs
Paulo Coelho
Paulo Coelho

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.