Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Fiona Davis, Palatul Magnolia

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023

 

Traducere și note de Sînziana Dragoș

 

La apariție, în ianuarie 2022, romanul Palatul Magnolia a fost desemnat Instant New York Times Bestseller • Book of the Month • Apple Best Book • LibraryReads Hall of Fame • Nominalizat la Goodreads Choice Awards 2022 – Best Historical Fiction. Palatul Magnolia rescrie istoria unui reper al New Yorkului și al lumii artei: Muzeul Frick. Fiona Davis insuflă viață capodoperelor din Colecția Frick, transformându-le în personaje-cheie în descifrarea unui mister care dăinuie, din anii 1920, mai bine de patru decenii.

 

New York, 1919. Reședința familiei magnatului Henry Clay Frick și spațiul impresionantei sale colecții de artă este ultimul refugiu al tinerei Lillian Carter, sau Angelica, așa cum e cunoscută în mediul artistic, căci a fost muza sculptorilor. Angajându-se ca secretară personală a lui Miss Helen, fiica temutului Henry Frick, Lillian este nevoită să-și treacă sub tăcere trecutul de model, chiar dacă apropierea de sculptorii cu care a lucrat i-a deschis ușile reședinței Frick. În mijlocul unei familii măcinate de drame și intrigi, Lillian va ajunge suspectul principal în moartea magnatului și în dispariția diamantului Magnolia, iar misterul nu-și va afla rezolvarea decât în anii șaizeci, când o tânără britanică îi va reuni pe toți – suspecți și victime –, pentru ca adevărul să iasă în cele din urmă la lumină și să vindece.

Despre Fiona Davis

FIONA DAVIS s-a născut în Canada și a crescut în New Jersey, Utah și Texas, fiind în prezent stabilită la New York. A absolvit College William and Mary și Facultatea de Jurnalism la Columbia University. După o carieră în actorie, apărând în producții de pe Broadway și în teatre locale, a lucrat ca redactor și scriitor specializat pe subiecte legate de sănătate, fitness, dans și teatru. Fiona Davis este autor bestselling New York Times, iar romanele sale istorice au ca fundal clădiri reprezentative ale New Yorkului. Primul ei roman, The Dollhouse (2016), a fost desemnat Cea mai bună carte a verii în Time Magazine. I-a urmat romanul Adresa (The Address, 2018; Humanitas Fiction, 2023), Indie National Bestseller. În 2019 publică romanele The Masterpiece și The Chelsea Girls. Acestora le urmează Leii de pe Fifth Avenue (The Lions of Fifth Avenue, 2021; Humanitas Fiction, 2022), bestseller New York Times și Cea mai bună carte a verii în New York Post. În 2022 publică romanul Palatul Magnolia (The Magnolia Palace; Humanitas Fiction, 2023), care devine bestseller New York Times imediat după apariție. Cel mai recent roman al ei, The Spectacular, vede lumina tiparului în 2023. Cărțile Fionei Davis au fost alese pe lista de lecturi „One Book, One Community“, iar articolele sale au apărut în publicații ca The Wall Street Journal și O, the Oprah Magazine. Romanele ei sunt traduse în peste 20 de țări.

 

Fotografia autoarei © Kristen Jensen

Recenzii

„Fiona Davis pendulează cu măiestrie între detaliul istoric și ficțiune și ne oferă descrieri minunate ale colecției de artă a familiei Frick. Cele două linii narative care alternează și redarea minuțioasă a imobilului istoric fac din Palatul Magnolia cel mai bun roman de până acum al Fionei Davis.“ — Publishers Weekly

 

„Fiona Davis are darul de a răsuci curenții subtili care străbat cele două linii narative, făcându-i să culmineze în căutarea plină de suspans a unei comori (fictive) a familiei Frick: diamantul roz Magnolia. Senzaționalul se împletește măiestrit cu istoria.“ — Kirkus Reviews

 

„Un roman captivant, cu personaje minuțios conturate, în care o atenție specială se îndreaptă spre cele secundare: secretara surdă, stagiarul muzeului, organistul. Descoperindu-le viețile private și publice, asistăm, de fapt, la cotidianul niciodată lin al acestora, la felul în care se construiește sinele și la adevărurile pe care încercăm din răsputeri să le ascundem.“ — Book Page

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Palatul Magnolia
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 384
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-297-6
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Fiona Davis
  • Traducere şi note: Sînziana Dragoş

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact