Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Catherine Cusset, Celălalt pe care-l adoram

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere și note de Doru Mareș

 

Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obținut premiile Liste Goncourt – Le Choix roumain, Liste Goncourt – Le Choix belge, Liste Goncourt – Le Choix suisse și a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt.

 

În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot – fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare –, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura – cu precădere pe Proust –, filozofia, filmul, muzica, jazzul – mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré –, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.

Despre Catherine Cusset

CATHERINE CUSSET s-a născut la Paris în 1963. A absolvit École normale supérieure și a devenit profesor agregat de filologie clasică. Și-a obținut doctoratul cu o teză despre Sade. Între 1991 și 2002 a predat literatura franceză a secolului al XVIII-lea la Yale University, apoi s-a mutat la New York, dedicându-se scrisului. A publicat 12 romane, apărute la Editura Gallimard: La blouse roumaine (1990), En toute innocence (1995), À vous (1996), Jouir (1997), Le problème avec Jane (1999), La haine de la famille (2001), Confessions d’une radine (2003), Amours transversales (2004), Un brillant avenir (2008), Indigo (2013), Une éducation catholique (2014). A obținut Grand Prix des lectrices Elle în 2000 pentru Le problème avec Jane și Prix Goncourt des lycéens în 2008 pentru Un brillant avenir. Romanul Celălalt pe care-l adoram (L’autre qu’on adorait, 2016; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a celor mai prestigioase premii literare franceze. În 2007, Catherine Cusset a primit distincția Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres. Cărțile sale au fost traduse în peste 15 limbi.

 

Fotografia autoarei © Dominique Nabokov

Recenzii

„Un roman care se parcurge dintr-o suflare, captând de la bun început atenția cititorului, atras în vârtejul existențial al lui Thomas Bulot. Odată ce închizi cartea, nu ai cum să-l uiți.“  — Françoise Dargent, Le Figaro Littéraire

 

„Un portret vibrant, viu, cuceritor. Fisura din mintea lui Thomas Catherine Cusset o redă aproape palpabil cititorului care urcă din nou curba unei vieți. Aceea a unei ființe umane care, sfâșiată între soare și furtună, alege noaptea.“ — Alexandre Fillon, Lire

 

„Roman multipremiat, în același timp personal și universal, intim și acaparant.“ — Siegfried Forster, RFI

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Celălalt pe care-l adoram
  • An apariție: 2018
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-606-779-286-7-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Catherine Cusset
  • Traducere şi note: Doru Mareş

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

28 februarie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Numărul 2 de David Foenkinos

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact