Descendenţii

Kaui Hart Hemmings

Descendenţii

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

Embed:
Pret: 30.83

Bestseller internaţional vândut în peste douăzeci şi cinci de ţări. În 2007, romanul Descendenții a câştigat Elle Magazine's Readers' Prize (SUA). A fost New York Times Book Review Editors' Choice în 2008. În 2011, romanul a fost ecranizat într-un film de mare succes, cu George Clooney în rolul principal, care a câştigat Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Narat într-un stil curajos, puternic, uneori de un umor irezistibil, Descendenţii e un roman despre o familie neconvenţională obligată de împrejurări dramatice să se reunească spre a-şi recupera propria moştenire şi identitate.

Matt King e un avocat bogat din Honolulu, a cărui soţie, Joanie, a suferit un accident în timpul unei curse de bărci cu motor şi se află în comă. Mai mult, Matt află că soţia lui îl înşela şi era pe punctul de a-i cere divorţul, iar medicii hotărăsc să o deconecteze de la aparate pe Joanie, conform cererii din testamentul acesteia. Tatăl lui Alex, o adolescentă rebelă, care are probleme cu alcoolul şi drogurile, şi al lui Scottie, aflată la vârsta tuturor întrebărilor, Matt realizează că se confruntă cu o criză existenţială fără precedent şi că lui îi revine responsabilitatea de a-i proteja pe ceilalţi membri ai familiei.

  Citeşte câteva pagini

  Elisabeta Lăsconi, „Soţia de două ori pierdută“ (Ziarul de Duminică, decembrie 2012)

Info
Kaui Hart Hemmings
Recenzii
Detalii produs
Kaui Hart Hemmings
Kaui Hart Hemmings

KAUI HART HEMMINGS s-a născut în Hawaii şi a studiat la Colorado College. Este autoarea unui volum de proză scurtă bine primit de critică, House of Thieves. Povestirile ei au apărut în publicaţii precum în Zoetrope, Best American New Voices şi Best American Nonrequired Reading.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.