Harta lumii nevăzute

Tash Aw

Harta lumii nevăzute

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

Embed:
Pret: 33.72

Pentru primul său roman, Fabrica de mătase, publicat în 2005 (Humanitas Fiction, 2008), Tash Aw a fost distins cu Whitbread (devenit Costa) First Novel Award (2005) şi Commonwealth Writers' Prize for Best First Novel (2006). Romanele sale sunt traduse în peste douăzeci şi cinci de limbi.

Adolescenţa lui Adam ia sfârşit în anul 1964, când tatal sau adoptiv, pictorul olandez Karl de Willigen, este ridicat de soldaţii preşedintelui Sukarno. Deşi Adam viseaza să pornească pe urmele fratelui său mai mare, de care a fost brutal desparţit în copilărie, dispariţia tatălui îl face să se îndrepte spre Jakarta, unde se află femeia îndrăgostită în tinereţe de Karl. Pe harta Arhipelagului Indonezian se conturează treptat traseul iniţiatic al protagoniştilor, aflaţi în căutarea iubirii, într-o lume dezlanţuită.

  Citeşte câteva pagini

 

Luni, 25 iunie 2012, la Green Hours, Editura Humanitas Fiction a organizat împreuna cu 121.ro o seară de lectură. Invitaţii (de la dreapta la stânga), Elisabeta Lăsconi, Denisa Comănescu, Daniela Fugaru-Kammrath, Andreea Răsuceanu şi actorul Alexandru Mike Gheorghiu, ne-au împărtăşit câteva dintre secretele acestei cărţi minunate.

Info
Tash Aw
Recenzii
Detalii produs
Tash Aw
Tash Aw

TASH AW s-a nascut in 1973 in Taiwan din parinti malaezi. Urmeaza scoala catolica din Kuala Lumpur. In 1990 se muta in Marea Britanie, unde studiaza dreptul la Cambridge University si creative writing la University of East Anglia, tot acum incepand sa scrie proza scurta. Dupa ce practica avocatura vreme de patru ani, in 2002 renunta la aceasta cariera pentru a se dedica literaturii.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.