Închide Close

Înapoi la evenimente

Humanitas rămâne în topul preferinţelor publicului şi la Gaudeamus 2011

Trofeul Gaudeamus locul I prin Votul Publicului, „Cea mai râvnită carte a Târgului Gaudeamus“ şi Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian“ sunt cele trei distincţii primite de Humanitas la Târgul Internaţional de Carte de Învăţătură Gaudeamus 2011, ediţia a XVIII-a.

Humanitas a ocupat primul loc în urma votului publicului, câştigând Trofeul Gaudeamus 2011 ce răsplăteşte editura a cărei prestaţie a impresionat cel mai mult. Cel de-al doilea premiu, „Cea mai râvnită carte a Târgului Gaudeamus", i-a revenit unui nou volum de Neagu Djuvara: Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă. Premiul pentru traducere „Antoneta Ralian“ i-a fost decernat lui Dinu Flămând pentru traducerea din portugheză a volumui Opera poetică de Fernando Pessoa, aparută la Humanitas Fiction.

Premiile încununează bilanţul pe care Grupul Humanitas îl face la finalul celor cinci zile dedicate cărţii: peste 800 de titluri la raft, dintre care peste 60 de noi apariţii, 33 de evenimente – lansări de carte şi sesiuni de autografe.

 

Top 5 cele mai vândute cărţi HUMANITAS la Gaudeamus 2011

1. Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă de Neagu Djuvara
2. Capcanele istoriei de Lucian Boia
3. Faţă catre faţă. Întâlniri şi portrete de Andrei Pleşu
4. Despre Franţa de Cioran
5. Jurnalul Annei Frank

 

Top 5 cele mai vândute cărţi HUMANITAS FICTION la Gaudeamus 2011

1. Aleph de Paulo Coelho
2. Pe când eram o operă de artă de Eric-Emmanuel Schmitt
3. Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică de Herta Mueller
4. Templul Zorilor de Yukio Mishima
5. Odihnă desăvârşită de Amos Oz

 

Cel mai vandut audiobook HUMANITAS MULTIMEDIA la Gaudeamus 2011

... de dragoste, de război, de moarte, de unul singur de Grigore Leşe

 

 

 

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact