Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yasunari Kawabata, Maestrul de go

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

În această cronică romanescă a unei partide istorice în care se înfruntă un venerabil maestru şi un tânăr jucător talentat, Kawabata a surprins ciocnirea dintre tradiţia Japoniei imperiale şi modernizarea adusă de secolul XX. Dincolo de eticheta subtilă a jocului, expresie sublimată a spiritului japonez, şi de respectul ceremonios al celor doi adversari, se desfăşoară un duel simbolic, ce nu poate avea decât un deznodământ tragic. Maestrul de go se dovedeşte astfel o elegie a dispariţiei unei lumi milenare în faţa invaziei prezentului pragmatic.

Kawabata considera Maestrul de go cea mai bună scriere a sa. De altfel, este şi cartea la care a lucrat cel mai mult: deşi evenimentele narate au avut loc în 1938, iar Kawabata a consemnat într-o amplă serie de articole, comandate de o importantă publicaţie japoneză, toate amănuntele partidei legendare dintre maestrul de go şi tânărul pretendent la titlu, romanul vede lumina tiparului abia în 1954. Timp de şase luni, doi adversari se înfruntă precum doi maeştri ai artelor războiului. Unul din ei, Shusai, este maestrul invincibil, care joacă partida de adio. Celălalt, tânărul Otake, este avid de glorie. Piesele sunt pietre albe şi negre, dar jocul este traversat de nenumărate nuanţe subtile. În izolarea unui han tradiţional, în mijlocul unei grădini japoneze, maestrul se agaţă cu ultimele puteri de filozofia tradiţiei. Dar, dincolo de acest sanctuar, câmpurile de orez sunt străbătute de şine de tren, iar cerul de mătase este brăzdat de avioane: timpurile s-au schimbat. Iar tânărul său adversar are de partea lui nu doar energia tinereţii, ci şi nerăbdarea şi cruzimea istoriei care îşi împlineşte mersul.

  Rodica Grigore, „Maestru de proyă și maestrul de go“ (Viața românească, februarie 2015)

Despre Yasunari Kawabata

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.

Recenzii

„Povestea lui Kawabata are o îndrăzneală discretă, o austeră nobleţe autumnală.“ (Time)

„Kawabata e un poet al nuanţelor, al imperceptibilului.“ (Commonweal)

„Maestrul de go este o saga arhetipală.“ (The New Yorker)

„Kawabata analizează relaţiile umane cele mai complicate în imagini delicate ca ale unui haiku.“ (The Times Literary Supplement)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Maestrul de go
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 216
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-718-4
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yasunari Kawabata
  • Prefaţă: Flavius Florea
  • Traducere şi note: Flavius Florea

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact