Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Carlos Drummond de Andrade, Maşina lumii şi alte poeme

Din categoriile poezie, literatură

În colecția Poezia

Carlos Drummond de Andrade (1902–1987) este cel mai mare poet al unui continent pe care europenii încă nu l-au descoperit pe deplin – literatura braziliană.

Reper obligatoriu al modernismului din veacul trecut, şi nu doar al celui latinoamerican, autor al unei opere impresionante prin varietatea şi bogăţia ei (poezie, proză, publicistică, teatru), Drummond reprezintă cazul rarisim al poetului care experimentează şi chiar şochează, la începuturile sale literare, dar numai pentru a deveni mai simplu, pe înţelesul tuturor, mai profund. O extraordinară disponibilitate stilistică îi permite să se exprime pe toate registrele -de la sonetul baroc la balada populară, de la cronica prozaică a vieţii marilor oraşe până la fastuoase poeme metafizice. Acest discret funcţionar din Rio de Janeiro devine repede un poet popular, preluat în repertoriul cântăreţilor de samba sau în spectacolele de carnaval, atât cu artele sale poetice sau cu texte de revoltă socială, cât şi cu ardente poeme de dragoste (o culegere de poeme erotice publicată postum avea să rămână, timp de câţiva ani, cea mai citită carte de versuri scrisă în limba portugheză). Antologia de faţă, schiţată de Dinu Flămând în urma unei corespondenţe cu poetul brazilian începute cu puţin timp înaintea dispariţiei acestuia, îi oferă cititorului român o selecţie amplă din toate etapele creaţiei sale. Cititorul va avea surpriza să descopere chiar şi o referinţă la literatura română. Dar şi mai mare va fi surpriza de a descoperi un poet universal, transnaţional şi trasoceanic, cu o prospeţime intactă şi actuală.

„Cu fiecare zi ce trece, mă conving tot mai mult că deşeurile vieţii sunt iubirea pe care nu o dăruim, puterea de care nu ne folosim, prudenţa egoistă care nu vrea să rişte nimic şi din cauza căreia, încercând sã evităm suferinţa, ne pierdem de asemenea şi fericirea.“ (Carlos Drummond de Andrade)

Antologie, traducere din portugheză, prefaţă, tabel cronologic şi note de Dinu Flămând

  Alina Purcaru, „Ceva clasic, din Brazilia“ (Bookaholic.ro, martie 2014)

Despre Carlos Drummond de Andrade
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Maşina lumii şi alte poeme
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 236
  • Format: 14,5x21,5 cm
  • ISBN: 978-973-689-497-8
  • Colecție: Poezia
  • Domeniu: poezie, literatură
  • Autor: Carlos Drummond de Andrade
  • Traducere şi note: Dinu Flămând

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact