Noul roman al Hertei Müller va fi publicat de Humanitas Fiction

Atemschaukel, noul roman al Hertei Müller, va fi publicat la începutul anului viitor la Editura Humanitas Fiction. Aparută acum câteva luni la Editura Hanser, această „carte-eveniment" - aşa cum o dovedeşte numărul impresionant de cronici entuziaste apărute în Germania - va fi publicată în curând în Suedia, Franţa, Polonia, Anglia şi Statele Unite.

„Aruncând o lumină revelatoare asupra trecutului încă recent, legat de dictatura comunistă din această parte a Europei, romanul povesteşte o istorie inedită în literatura de la noi, în care este vorba despre germanii «noştri» din România, şi care pune în evidenţă o altă experienţă concentraţionară: deportarea etnicilor germani în lagărele de muncă din URSS. Puţini scriitori contemporani au scris cu acuitatea şi intransigenţa Hertei Müller despre sistemul comunist. Dincolo însă de orice «subiect» ori «tematică», Herta Müller este o foarte mare scriitoare, limba romanelor şi eseurilor ei fiind poetică, inventivă, precisă, plină de forţă şi de trimiteri sugestive." (Alexandru ŞAHIGHIAN)

Unul dintre cele mai cunoscute volume ale Hertei Müller, Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul, iniţial scenariu de film şi publicat ca roman în Germania în 1992, apare într-o noua ediţie la sfârşitul lunii noiembrie în colecţia "Raftul Denisei" şi va fi lansat de Editura Humanitas Fiction la Târgul de carte Gaudeamus.

„Herta Müller are succes cu literatura pe care o face, nescriind însă catuşi de puţin ceea ce se cheamă literatură de succes. Succesul Hertei Müller este succesul paradoxal al poeziei într-o lume a prozei." (Gerhardt CSEJKA)

 

Arhiva evenimentelor:

Dataiconiţa de sortareDescriere
01.07.2009Lansare de carte: EU ŞI KAMINSKI (şi câteva fotografii)
01.12.2009Scriitorul neerlandez Arnon Grunberg revine la Bucureşti cu un nou proiect literar
02.06.2010Madeleine Thien invitată la Festivalul Internaţional „Zile şi nopţi de literatură“ de la Neptun şi la Bookfest 2010
02.07.2009Ismail Kadare a primit premiul „Prinţul de Asturias pentru literatură“
03.02.2010Duminică, 7 februarie, Maia Morgenstern citeşte din Amos Oz
03.05.2010Joi 6 mai, ora 18, lansare în „mansarda cu vedere spre carte“: Mesagerii ploii de Ismail Kadare
03.09.2010Isabel Allende a câştigat Premiul Naţional pentru Literatură în Chile
05.05.2009Întâlnire cu scriitorul portughez António Lobo Antunes
06.03.2009Lansare-eveniment: bestsellerul internaţional APĂ PENTRU ELEFANŢI, luni, 2 martie 2009
07.06.2010Madeleine Thien a câştigat Premiul Festivalului Internaţional „Zile şi nopţi de literatură“ de la Neptun
08.04.2009Cagule, lanterne şi muzică mexicană la cafeneaua "Lente şi Cafea"
08.05.2009Întâlnire cu scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes şi sesiune de autografe
08.05.2009Lansare-eveniment cu ocazia venirii la Bucureşti a marelui scriitor portughez Antonio Lobo Antunes
10.04.2009Ceai si lectură la standurile Humanitas şi Humanitas Fiction de la târgul MGB
10.06.2009Editura Humanitas Fiction şi revista Elle vă invită la o întâlnire cu tânărul scriitor Joey Goebel
12.06.2009Programul lansărilor Editurii Humanitas Fiction la Bookfest 2009, 17-21 iunie
13.04.2009De Florii, literatură de calitate şi artă japoneză la târgul MGB
14.06.2009Scriitorul american Joey Goebel s-a întâlnit cu membrii clubului de carte ELLE (foto)
15.04.2009„Cocktail“ la Starbucks – unul dintre cele mai simpatice şi mai colorate evenimente editoriale ale primăverii
15.05.2009Întâlnire cu Mihaela Nicola şi sesiune de autografe