António Lobo Antunes
António Lobo Antunes s-a născut în 1942 la Lisabona. Este de formaţie medic psihiatru, urmând tradiţia familiei, dar şi-a abandonat cariera medicală în favoarea scrisului. În timpul războiului colonial a fost în Angola ca locotenent, chirurg şi psihiatru, experienţă traumatizantă care a devenit o temă predilectă a prozei sale.
"Cunoscutul scriitor portughez are o afecţiune aparte pentru ţara noastră, unde vine a treia oară, pentru că aici a găsit oameni "calzi şi sinceri". Lobo Antunes a vorbit cu Cezar-Paul Bădescu despre ce înseamnă cu adevărat meseria de scriitor: să-ţi sacrifici întreaga viaţă pe altarul literaturii." ("Antonio Lobo Antunes: "Mi-ar plăcea să trăiesc în România", interviu de Cezar-Paul Bădescu, Adevărul, 7 mai 2009)
"Într-un stil magic şi poetic, scriitorul reflectă în cărţile sale istoria Portugaliei la care a fost martor: războiul din Angola, anacronica dictatură a lui Salazar, Revoluţia Garoafelor din 1974, democraţia care a fost instaurată ulterior." ("Antunes: "Revoluţia din '74 a fost făcută de ofiţeri de 24-25 de ani", interviu de Adrian Şchiop, România liberă, 7 mai 2009)
"Scriitorul portughez construieste un univers in care granita dintre normalitate si nebunie este foarte fragila." ("Antunes ocolit de Nobel", recenzie de Cristina Spiridon, Ziua, 7 mai 2009)
„Celebrul autor al "Manualului inchizitorilor", Antonio Lobo Antunes, a fost prezent la Bucureşti pentru a-şi lansa romanul "Ordinea naturală a lucrurilor" (Editura Humanitas Fiction, trad. Micaela Ghiţescu). Pentru cotidianul.ro a povestit despre modestia şi eforturile cu care se face literatura, neîncrederea în psihiatri, despre generozitatea femeilor şi temerile bărbaţilor, despre Saramago, dar şi despre bucuria de a trăi lângă mare.“ (interviu de Alina Purcaru, Cotidianul, 6 mai, 2009)
"Stilul lui Antonio Lobo Antunes aminteşte de realismul magic al scriitorilor sudamericani, dar amprenta lui e acea ironie tragică născută din amestecul de glorie şi decadere al istoriei Portugaliei şi din melancolia fado–ului." ("Lobo Antunes: "Fiecare feme e prima femeie", interviu de Simona Chiţan, Evenimentul zilei, 6 mai 2009)
"Un scriitor surprinzător la fiecare frază, care jonglează cu imagini fulgurante într-o atmosferă de violenţă, sarcasm şi melancolie plină de caldură omenească." ("Un psihiatru-scriitor caută Ordinea naturală a lucrurilor", recenzie de Simona Chiţan, Evenimentul zilei, 5 mai 2009)
„Ordinea naturală a lucrurilor are forţa unei simfonii... Un roman somptuos şi fermecător, cu imagini pline de forţă, un labirint proustian al memoriei prin care cititorul se plimbă fascinat.“ (Le Figaro)
„O operă ce dovedeşte geniu poetic şi erotic, de la un iniţiat în tainele sufletului omenesc. În Ordinea naturală a lucrurilor António Lobo Antunes spune povestea a două familii, dovedind o profunzime egală cu a lui Faulkner în Zgomotul şi furia. Vocea lui aminteşte în egală măsură de a lui Nabokov, Cortázar şi Gogol.“ (Los Angeles Times Book Review)
„Fără îndoială, cel mai bun scriitor portughez contemporan.“ (Le Monde)
Comentarii
Publică un comentariu nou