Joi, 11 iunie, în spaţiul cochet al showroom-ului Natuzzi pus cu generozitate de dispoziţie de gazda noastră, Camelia Şucu (Class Living), Editura Humanitas Fiction şi revista Elle le-au prilejuit membrilor clubului de carte al revistei o întâlnire cu scriitorul Joey Goebel, unul dintre „copii-minune“ ai literaturii americane. Considerat o figură emblematică a contraculturii contemporane, Joey Goebel se bucură de mare popularitate în rândul cititorilor şi al tinerei generaţii de critici literari, care i-au aşezat romanele alături cele ale lui Chuck Palahniuk, Philip Roth, Jonathan Franzen sau Paul Auster. Alături de Mihaela Spineanu şi Denisa Comănescu, moderatoarele discuţiilor animate pe marginea romanelor Torturaţi-l pe artist şi Anomalii publicate în colecţia „Raftul Denisei“, s-au aflat şi câteva invitate speciale: Cristina Simion, Roxana Voloşeniuc, Andreea Raicu şi Elisabeta Lăsconi.




Arhiva evenimentelor:
Data | Descriere |
| 30.10.2009 | Noul roman al Hertei Müller va fi publicat de Humanitas Fiction |
| 30.05.2011 | Cele mai vândute cărţi Humanitas Fiction la Bookfest 2011 |
| 30.05.2009 | Instantanee de la aniversarea colecţiei „Cocktail“ |
| 30.04.2011 | Joi, 5 mai, lansare la Cărtureşti: Întâlnire în Paradis de Ernesto Pinto-Bazurco Rittler |
| 29.09.2010 | Două zile-record cu Herta Müller - zeci de apariţii în presă şi sute de oameni la evenimente |
| 29.05.2011 | Mesajul adresat cititorilor români de Stefan Merrill Block la Bookfest 2011 |
| 29.05.2009 | Lansare-eveniment ULTIMA GARĂ de Jay Parini |
| 29.03.2011 | Joi, 7 aprilie, lansare Arhipelagul insomniei de António Lobo Antunes |
| 28.11.2011 | Humanitas rămâne în topul preferinţelor publicului şi la Gaudeamus 2011 |
| 27.09.2011 | Sâmbătă, 1 octombrie, seară de lectură bilingvă: Cea mai frumoasă carte din lume de Eric-Emmanuel Schmitt |
| 25.03.2010 | Sâmbătă 27 martie, ora 14. lansare la Muzeul Satului: Evanghelia după Pilat de Eric-Emmanuel Schmitt |
| 24.11.2009 | Vineri, ora 17, prima lansare Humanitas Fiction la Gaudeamus: Jurnalul unui an prost de J.M. Coetzee |
| 24.03.2011 | Joi, 31 martie, Humanitas Fiction şi 121.ro vă invită la o seară de lectură: Cazul Jane Eyre de Jasper Fforde |
| 24.02.2011 | Joi, 3 martie, trei romane, trei personaje feminine la Cărtureşti |
| 24.02.2010 | Pictoriţa din Shanghai, lansare la Cărtureşti, în 3 martie; va fi pus în scenă un fragment din roman |
| 22.10.2009 | Ravensbrück de Steve Sem-Sandberg - lansare de carte în prezenţa autorului |
| 21.10.2010 | Alonso Cueto, unul dintre cei mai importanţi scriitori peruani, îşi va lansa romanul Ora albastră la Bucureşti şi la Sibiu |
| 21.10.2009 | Sâmbătă, 24 octombrie, Brocart de toamnă la Muzeul Satului |
| 21.09.2011 | Luni, 26 septembrie, seară de lectură la Muzeul Ţăranului Român: Totul sub Cer de Matilde Asensi |
| 21.04.2010 | Mantia de stele de Milorad Pavic, în premieră absolută la Teatrul Mic |