Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Mihail Bulgakov, Viaţa domnului de Molière

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Poate că niciodată istoria literaturii n-a cunoscut un paralelism atât de izbitor ca acela dintre Bulgakov şi Molière. Neconformist prin vocaţie, autorul Maestrului şi Margaretei aduce mereu în dificultate cenzura stalinistă. Şi atunci se recunoaşte, până la identificare, în Molière. Viaţa domnului de Molière nu e atât o biografie, cât romanul scris la persoana întâi de un prozator şi dramaturg rus din secolul XX care intră în paginile cărţii la fel cum Pirandello intră în scenă spre a-şi observa direct personajele, a sta de vorba cu ele şi a le atinge. Simpatia pentru eroul său capătă deopotrivă pudoarea şi patetismul născute din raportarea la sine. Relaţia cu puterea politică e jocul periculos în privinţa căruia autorul, la fel ca Molière, nu-şi face iluzii. Ce rămâne în fond e opera, adusă la lumină prin mâinile complice ale unei moaşe pricepute, şi comicul inerent farsei pe care o trăim. Viaţa domnului de Molière e întâlnirea între doi mari scriitori.

Despre Mihail Bulgakov

Destinul lui Bulgakov pare guvernat de acelasi amestec de satira, fantastic si tragism care e amprenta operei sale. Nascut la Kiev in 1891, in familia unui profesor de teologie, studiaza medicina, pe care o practica vreme de patru ani (1916–1920), pe front si in spitale de provincie. Devine dependent de morfina, dar, cu ajutorul primei sale sotii, reuseste sa invinga raul. In 1920 abandoneaza medicina pentru a se dedica scrisului. Intra in lumea teatrului, iar piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Alba, are mare succes, fiind considerata un Pescarus al noii generatii de dramaturgi. Simpatia evidenta pentru ofiterii Albi face ca piesa sa fie interzisa, dar (paradoxal!) este, in acelasi timp, piesa preferata a lui Stalin. Din 1929 nu i se mai publica nici o carte si nu i se mai joaca nici o piesa. Traind la limita supravietuirii, Bulgakov se vede silit sa-i trimita dictatorului o petitie, apoi, intr-o scrisoare adresata guvernului sovietic, sa vorbeasca despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator a carui existenta este amenintata. Scrisoarea ramane celebra atat ca model al disidentei asumate, cat si prin efectele ei neasteptate. Trei saptamani mai tarziu, primeste un telefon bizar direct de la Stalin, in urma caruia, desi Bulgakov crede ca a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui raman insa nepublicate. In ultimul deceniu al vietii scrie cu frenezie, temandu-se ca nu va termina romanul Maestrul si Margareta. Ultimele corecturi le face in 1940, pe patul de moarte, orb, dictand sotiei sale, Maria Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viaţa domnului de Molière
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Pagini: 232
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-563-0
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Mihail Bulgakov
  • Traducere: Natalia Cantemir

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

28 februarie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Numărul 2 de David Foenkinos

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact