Închide Close
Zorro. Incepe legenda

Editura Humanitas Fiction

Isabel Allende, Zorro. Incepe legenda

Incepe legenda

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Isabel Allende

Diego de la Vega, alias Zorro, este un aristocrat cu sange metis: se naste in casa lui don Alejandro, hidalgo spaniol, si a Reginei, fiica unui soldat dezertor si a unei indience-saman. Educatia pe care o primeste se trage din radacini diferite: de la tatal sau, Diego deprinde arta duelului si codurile cavaleresti; de la indieni, invata sa vaneze si sa citeasca semnele. Cand o vulpe ii salveaza viata, Diego isi gaseste si animalul-totem, el zorro, a carui istetime proverbiala devine una dintre calitatile viitorului erou. Dupa copilaria si adolescenta petrecute in California inceputului de secol al XlX-lea, marcata de cumplite infruntari sociale, tanarul pleaca in Spania, unde va intalni dragostea si va fi initiat in ritualurile unei societati secrete. Aici, la Barcelona, Zorro isi afla vocatia de luptator pentru dreptate si inger al razbunarii pentru cei in suferinta - de-abia unde romanul lui Isabel Allende se sfarseste, incepe legenda lui Zorro asa cum o stim, legenda care a strabatut deja un secol si trei continente.

Despre Isabel Allende

ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste. În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul RIPPER, în 2015, romanul Amantul japonez, în 2017, Dincolo de iarnă, în 2019, O lungă petală de mare, în 2020, Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, în 2022, Violeta, iar în 2023, Numele mi-l știe vântul. În cariera sa literară, Isabel Allende a primit peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018, în cadrul National Book Awards, a primit Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție. Cărțile ei au fost traduse în peste cincizeci de limbi și s-au vândut în peste șaptezeci și șapte de milioane de exemplare în toată lumea. | www.isabelallende.com

 

Fotografia autoarei © Lori Barra

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Zorro
  • Subtitlu: Incepe legenda
  • An apariție: 2006
  • Ediție: I
  • Pagini: 380
  • Format: 13X20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1284-x
  • Colecție: Seria de autor Isabel Allende
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Isabel Allende
  • Traducere: Cornelia Rădulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact