Închide Close
Profu'

Editura Humanitas Multimedia

Jean-Pierre Dopagne, Profu'

În colecția Colectia de teatru

Profu' are cea mai frumoasă meserie din lume. E ca pământul, face sămânţa să încolţească. Erou modern, el refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Acest idealist, zdruncinat de violenţa din mediul liceal, comite o faptă ireparabilă, îşi împuşcă elevii din ultimul an de liceu. (Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul). Autorul ne alterează amintirile zilelor de şcoală pentru a ne speria, pentru a ne face să râdem şi mai ales pentru a ne da de gândit.

„Reuşita excepţională a acestui text constă doar în frumuseţea neobişnuită şi deplină a confesiunii sale. Puritatea acestei poveşti se transmite cel mai simplu prin adevărul ei. Teatrul înseamnă - ideal - adevăr. Mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim. De ce? Profu' îl spune. Îmi iubesc părinţii, păstrez în suflet profesorii care m-au învăţat ceva, dar asta e o altă poveste. Ceva rău s-a întâmplat între timp şi nu ştiu dacă se va îndrepta. Vreţi să mă ajutaţi?"RĂZVAN VASILESCU

PROFU' (asculta un fragment)

Despre Jean-Pierre Dopagne
Recenzii

„Intrăm direct în miezul problemelor ridicate de sistemul de educaţie contemporan: liceenii ignoranţi contra profesorilor disperaţi şi arbitrajul unui sistem ierarhic care nu-i vrea pe cei care fac valuri."
Le Figaro


„Intri în clasă şi priveşti fix 30 de animăluţe. 30 de elevi care, de cele mai multe ori, se uită prin tine. Încerci să le predai, şi ei te întreabă ce maşină ai şi unde te duci în vacanţă. Asta e o meserie de tâmpiţi acum, nu? Dacă i-ai omorî? Dacă i-ai transforma în nişte resturi, aşa cum te transformă şi ei pe tine în fiecare zi? Profu'. O prescurtare printre multe alte scurtări: salarii derizorii, o existenţă care presupune un set trist de compromisuri, impresia că vorbeşti în gol etc.
Monologul, pe care Răzvan Vasilescu îl interpretează extrem de natural, atent la fiecare sens al textului, la fiecare viraj al ficţiunii în realitate, e o pledoarie subtilă, fără nimic artificial, pentru teatru, pentru vasul iluziilor şi istoriilor pe care le dă în clocot."
Mihaela Michailov
critic de teatru

 

„Aceasta este drama Profului interpretat de Răzvan Vasilescu, un spectacol despre cum e să fii dascăl în lumea de azi, de la noi sau de aiurea, deşi autorul textului este belgianul Jean-Pierre Dopagne. Actorul ştie să sugereze neînsemnătatea apăsătoare a personajului său, spunând cuvintele cu voce joasă, aproape în fugă, de parcă ar face o recapitulare succintă. De fapt, chiar despre o recapitulare e vorba, aceea a "vieţii de maculator" pe care a dus-o înainte de "ziua aceea" începând cu care se simte cu adevărat viu.
După ce a jucat spectacolul şi în câteva licee şi a observat reacţiile elevilor, actorul Răzvan Vasilescu e de părere că textul nu exagerează deloc, fiindcă faţa şcolii de azi, despre care mulţi dintre noi nu mai ştim nimic, e din ce în ce mai schimonosită de sălbăticirea societăţii, de care copiii sunt primii contaminaţi."
Cristina Modreanu
Gândul, iunie 2006

 

 

 

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Profu'
  • An apariție: 2009
  • Ediție: Editia I
  • Format: CD Audio
  • ISBN: 978-973-1709-74-1
  • Colecție: Colectia de teatru
  • CD-uri: 1
  • Autor: Jean-Pierre Dopagne
  • Voce: Răzvan Vasilescu

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente