Închide Close
Remember

Editura Humanitas Multimedia

Mateiu I. Caragiale, Remember

Din categoriile literatură

În colecția Audiofiction

"Şapte ani, o poveste, o întâmplare ciudată sau poate doar un vis... Se-ntâmplă la Berlin în 1907. Se leagă o prietenie stranie iar de aici, o mulţime de întrebări se ivesc. Despre prietenul meu. Şi totuşi hotărăsc să nu ştiu nimic despre el. Amintirea lui îmi rămâne proaspătă în minte, fascinantă, frumoasă şi totodată ireală. Dacă Aubrey de Vere se va identifica cu existenţa mea dintr-o anumită perioadă voi hotărî eu, personajul principal."

În lectura lui Marcel Iureş, opera lui Mateiu Caragiale devine şi mai captivantă, îndemnându-te la reflecţii îndelungi. 

Despre Mateiu I. Caragiale

MATEIU I. CARAGIALE (n. 24 martie 1885, d. 17 ianuarie 1936), poet, scriitor, istoric al heraldicii. S-a născut la Bucureşti, fiul lui Ion Luca Caragiale şi al Mariei Constantinescu. În anul 1889, tatăl său se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly şi îşi aduce fiul în noua familie. În adolescenţă, Mateiu îşi descoperă pasiunea pentru heraldică şi pentru genealogie. Îşi căuta strămoşii pe care îi credea aristocraţi. În 1904, începe la Berlin studiile de Drept, pe care ulterior le abandonează. În anul 1921 apare Remember în Viaţa Românească. Din 1916, începe să lucreze la romanul Craii de Curtea-Veche, pe care îl finalizează în 1928 şi care va fi publicat un an mai târziu, tot la Cartea Românească. În acelaşi an 1929, la 1 mai, primeşte premiul Societăţii Scriitorilor Români. În Agendă notează faptul că în februarie 1929 începe să lucreze la Sub pecetea tainei, iar în octombrie la Soborul ţaţelor. Placheta de versuri Pajere a apărut postum, chiar în anul morţii poetului. Aproape toate poeziile fuseseră publicate în timpul vieţii scriitorului, precum şi o mare parte a romanului Sub pecetea tainei. Textele sale heraldice şi însemnările istorice, destinate uzului personal, n-au fost puse în valoare.

 

Sursa textului și fotografiei: Wikipedia

Recenzii

"După experienţa fericită cu Craii de Curtea Veche, am apelat iarăşi la sursa mea de încredere, librăria virtuală Owline. Şi de data aceasta, tot pentru un audiobook. Şi tot Mateiu Caragiale.

Remember, în lectura lui Marcel Iureş, este, înainte de toate, o invitaţie. De o factură aparte, care rezultă din chiar poziţionarea faţă de text. Se stabileşte clar un raport de preeminenţă. Scrierea este evident anterioară, fapt ce exclude orice fel de posibilitate de identificare a cititorului cu naratorul. Primul este în cunoştinţă de cauză, nu numai în ce priveşte trecutul, dar şi prezentul povestirii. Ulterioară fiind, lectura este conştientă de valoarea textului şi nu urmăreşte să-l (re)descopere odată cu ascultătorul. Dimpotrivă, i se oferă ca un ghid care ştie să sublinieze figuri de stil şi formulări poetice, prin inflexiuni ale vocii şi pauze potrivite. Îşi conduce vizitatorul în aşa fel încît să înţeleagă faptul că nu poate avea acces la universul cărţii decît prin medierea sa.

Rostirea lui Marcel Iureş pare să dirijeze cu blîndeţe, inducînd o anumită direcţie ce exclude participarea. Între autor şi cititor, al treilea nu este îngăduit ca parte activă la actul artistic, cu drept de reacţie şi reflecţie. I se permite doar o atitudine contemplativă. E drept, a unei opere de o frumuseţe răpitoare, care îi înnobilează spaţiul sonor. Astfel, ceea ce propune Marcel Iureş este un splendid exerciţiu de admiraţie. Nu faţă de el, desigur, deşi este cel care îl declanşează, ci faţă de Remember, povestire „remarcabilă prin gravitatea tonului, prin lărgimea stilului somptuos, doct şi nobil", după cum o caracteriza Eugen Lovinescu."
Eugenia Anca ROTESCU, Observator Cultural, http://www.observatorcultural.ro/Remember-un-exercitiu-de-admiratie*articleID_21801-articles_details.html

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Remember
  • An apariție: 2007
  • Ediție: I
  • ISBN: 978-973-1709-09-3
  • Preț: 23.5 lei
  • Colecție: Audiofiction
  • Domeniu: literatură
  • Durată: 0 ore și 50 de minute
  • CD-uri: 1
  • Autor: Mateiu I. Caragiale
  • Voce: Marcel Iures

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente