Închide Close

Editura Humanitas

Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19

„Mi s-a părut că generaţiile care umplu această carte sunt mai vii decât altele şi că tocmai de aceea vieţile lor merită reconstituite în detaliu. Lucrurile mărunte au importanţa lor, totdeauna prin ele îţi vine pierzania, spune Dostoievski, şi el locuitor al secolului 19. N-am putut afla totuşi dacă oamenii acestui secol au greşit fatal crezând în viitor sau dacă noi, cei din viitor, am greşit fatal – dar cum şi de ce şi în ce punct – ratând şansa pe care ei ne-o oferiseră. Dar poate că undeva în lucrurile mărunte şi trecătoare din secolul 19 se află încă o bucată de viitor nestricată şi pe care, cândva, vom reuşi s-o regăsim.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Despre Ioana Pârvulescu

IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reed. 2007, 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reed. 2007, 2013), În Ţara Miticilor (2007, reed. 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reed. 2018), Viaţa începe vineri (2009, reed. 2013, 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020), Alfabetul doamnelor (2021), Invizibilii (carte pentru copii, 2022).

TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).

ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reed. 2018).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În intimitatea secolului 19
  • An apariție: 2010
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 396
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2605-9
  • Colecție: 20 de ani în 20 de cărţi
  • Autor: Ioana Pârvulescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact