Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia, În jurul Marii Uniri de la 1918

Națiuni, frontiere, minorități

Din categoriile istorie

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

 

„Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă. E legitimă şi o doză de mitologie: toate naţiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări şi de simbolistica eroică, şi de o istorie făcută fără prejudecăţi, în spiritul unei abordări critice. Cel puţin din partea istoricilor profesionişti! Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne raportăm la ziua de azi ori de mâine. Dacă privim izolat crearea României Mari, riscăm să facem abstracţie de evoluţiile globale şi totul să ni se pară minunat. În fapt, România Mare a evoluat pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii răsărind la tot pasul – şi, desigur, istoria încă nu s-a încheiat. Calea europeană nu înseamnă revenirea la vechi frontiere, ci, ca ţel final, dispariţia frontierelor şi transformarea Europei dintr-un continent până nu demult conflictual într-o casă în egală măsură primitoare pentru toţi locuitorii săi. Miza, pentru noi toți, nu e trecutul, ci viitorul.“

„România e absentă în dezbaterea istoriografică europeană. Pe piaţa ideilor, cum se spune, nu prea existăm. Răspunderea o poartă cei care încă n-au aflat că istoria se face, astăzi, altfel, în orice caz nu reîncălzind la nesfârşit vechiul discurs naţionalist. Centenarul Marii Uniri, în loc să stimuleze cercetări înnoitoare, riscă să se rezume la reafirmarea unor locuri comune. În memoria istorică a românilor a rămas doar o schemă mult simplificată a procesului istoric desfăşurat între 1914 şi 1918. Toţi românii, cu puţine excepţii, ar fi tras atunci într-o singură direcţie. Nu e chiar aşa! Adevărul, pur şi simplu, este mai complex şi mai nuanţat.“ (LUCIAN BOIA)

 

Fotografiile de pe copertã © Marius Amarie, MNIR. Sceptrul regelui Ferdinand, realizat din aur şi argint, dupã proiectul pictorului Costin Petrescu, cel care a conceput scenariul şi scenografia ceremoniilor de încoronare de la Alba Iulia, din 1922. Cele patru tinere în port popular reprezintã noile provincii alãturi de România reîntregitã; lucrãtura şi pietrele prețioase reflectă designul coroanei reginei Maria și al mantiilor regale, concepute de același artist.

 

Despre Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În jurul Marii Uniri de la 1918
  • Subtitlu: Națiuni, frontiere, minorități
  • An apariție: 2018
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5928-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Lucian Boia

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact