Și eu am trăit în comunism

Ioana Pârvulescu (ed.)

Și eu am trăit în comunism

Humanitas, Literatură, Memorialistică & Diaristică / Colectia: în afara colecţiilor

Embed:
Pret: 49

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse.

  Citește câteva pagini

 Alexandru Călinescu, „Și eu am trăit în comunism..." (Radio Europa Liberă, ianuarie 2016)

  Tania Radu, „Cărțile vieților noastre“ (22, decembrie 2015)

  Nicu Pană, „Cel mai mare noroc al vieții mele e că am primit în dar, nemeritat, libertatea“ (Republica.ro,
l---decembrie 2015)

  Dan Pârvu în dialog cu Ioana Pârvulescu (RFI România, decembrie 2015)

  Cristian Pătrășconiu în dialog cu Ioana Pârvulescu (LaPunkt.ro, decembrie 2015)

  Radu Paraschivescu recomandă Și eu am trăit în comunism („Dă-te la o carte“, Digi24,noiembrie 2015)

Info
Ioana Pârvulescu (ed.)
Detalii produs
Ioana Pârvulescu (ed.)
Ioana Pârvulescu (ed.)

IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.