Închide Close

Editura Humanitas

Lidia Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului“

Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae

„Volumul de faţă nu e conceput ca o biografie. Biografii s-au mai scris şi se vor mai scrie, mai mult sau mai puţin exacte, mai mult sau mai puţin «ştiinţifice», mai mult sau mai puţin imparţiale. Iată de ce nu se vor găsi aici multe date, ani, în sfârşit toate acele precizări şi preciziuni care nu fac decât să abstractizeze subiectul şi să-l depărteze de cititor. În cele ce urmează, vom povesti câteva amintiri despre tatăl meu, întâmplări pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trăit noi. Câteva precizări cronologice şi de altă natură vom face numai în cazurile în care în scrierile apărute până acum s-au comis greşeli şi diletantisme prea evidente, pentru că, din păcate, ele nu lipsesc în unele relatări biografice. De aceea, regretăm dacă se vor descoperi nepotriviri cu afirmaţiile biografilor, faţă de care noi păcătuim, poate, prin lipsă de stil ştiinţific, dar, în schimb, încercăm să punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o şi pe care el, părintele Dumitru, ne-a purtat-o nouă. Şi, de aceea, suntem încredinţaţi că, aidoma lui Dumnezeu, şi oamenii vor trebui să ne ierte, ţinând seama de profunzimea sentimentelor noastre...“ (Lidia STĂNILOAE)

 

Despre Lidia Stăniloae

LIDIA STĂNILOAE (1933–2017), fiică a parintelui profesor Dumitru Stăniloae și a soției sale Maria. Între 1951 și 1955 urmează cursurile Facultății de Fizică – Secția Fizică Atomică a Universității din București, fiind eleva academicianului profesor dr. Horia Hulubei. Lucrarea sa de diplomă este prima lucrare din România despre teoria fisiunii nucleare. Până în 1958 lucrează în cadrul Facultății de Fizică și in calitate de cercetător la IFA. La arestarea tatălui său în 1958, este dată afară. Se căsătorește în 1958 și are un fiu, Dumitru Horia Ionescu. Din 1961 este profesor de fizică la Grupul Școlar de Chimie Alimentară din București. Își începe cariera literară in 1970, publicând volumele de poezii Versuri, Munții și Locul unde aștepți. Traduce din limba germană Însemnările lui Malte Laurids Brigge de Rilke și un volum de versuri al poetei germane Hilde Domin. În 1984 emigreză împreună cu fiul său în Germania, lucrând în cadrul Universității din Freiburg. Publică in 1991 volumul Raiul inocenților la Editura Cartea Românească, iar în anul 2000 lucrarea Lumina faptei din lumina cuvantului, la Editura Humanitas. În 2006 apare, în limba germană, romanul istoric Zahringerblutt, având ca temă înființarea orașului Freiburg la 1120, lucrare care se bucură de mare interes în Germania. În 2009 publică volumul Memoriile unui fugar, iar în 2012 romanul Moștenitoarea, ambele la Editura Humanitas. În paralel, are o activitate intensă de conferențiar în Germania, Franta, Belgia ș.a.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: „Lumina faptei din lumina cuvântului“
  • Subtitlu: Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae
  • An apariție: 2018
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 448
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6247-7
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Lidia Stăniloae

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact