Închide Close

Editura Humanitas

Thore D. Hansen, Brunhilde Pomsel, Am fost secretara lui Goebbels

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere de Radu-Mihai Alexe

 

Amintirile sunt foarte importante pentru mine. Mă urmăresc, mă bântuie. Cu toate că uit numele și anumite întâmplări, pe care nici nu le-aș mai putea descrie în cuvinte. Însă în rest totul e la locul lui, ca într-un dicționar mare sau ca într-o carte ilustrată.

 

Brunhilde Pomsel a fost printre puținii care au reușit să ajungă în imediata apropiere a unuia dintre cei mai mari criminali din istorie. În Ministerul Propagandei, condus de Joseph Goebbels, a lucrat ca stenografă, dactilografă și secretară. Până la capitularea Berlinului, în mai 1945, a fost avansată și a ajuns în anticamera ministrului și-n mijlocul elitei conducătoare a național-socialismului. Chiar și în ultimele zile de război, când trupele sovietice se aflau deja pe străzile Berlinului, ea dactilografia acte oficiale și, în loc să găsească un moment prielnic ca să fugă, a fost cea care a cusut steagul capitulării. Mai bine de șapte decenii n-a vorbit cu nimeni despre toate acestea.

Acest volum se bazează pe convorbirile cu Brunhilde Pomsel înregistrate în 2013 și 2014, pentru filmul documentar Ein deutsches Leben (O viață germană), considerat una dintre cele mai importante contribuții la analiza Holocaustului. De asemenea, la începutul lui 2019, la Londra a fost pusă în scenă o piesă de teatru realizată după traducerea în engleză a memoriilor lui Brunhilde Pomsel, care s-a bucurat de un succes răsunător.

 

Despre Thore D. Hansen

THORE D. HANSEN s-a născut în 1969, este jurnalist și trăiește în Germania. A studiat științele politice și sociologia și este specialist în politică internațională.

Despre Brunhilde Pomsel

BRUNHILDE POMSEL s-a născut la Berlin, pe 11 ianuarie 1911. În 1933 a fost angajată în redacția de știri a Radiodifuziunii Germane, iar nouă ani mai târ ziu a intrat în Ministerul Propagandei, ca secretara lui Joseph Goebbels. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost luată prizonieră de sovietici şi a fost deţinută timp de cinci ani la Buchenwald, Sachsenhausen şi într-o fabrică din Berlinul de Est. După eliberare, Brunhilde Pomsel a trăit la München până în 2017, când a murit, la vârsta de 106 ani.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Am fost secretara lui Goebbels
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-6664-2-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Thore D. Hansen, Brunhilde Pomsel
  • Traducere şi note: Radu-Mihai Alexe

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact