Închide Close

Editura Humanitas

Michel Leiris, Aurora

Din categoriile literatură

În colecția Cartea de pe noptieră

Romanul suprarealist al lui Michel Leiris ne poartă printr-un univers straniu, cu accente de apocalipsă. Imaginile din care e alcătuit au însă, toate, consistenţa visului: ele se gonesc neîncetat una pe alta, căutând parcă să atingă o „puritate inaccesibilă“, poate acea transparenţă asociată marilor mituri şi marilor simboluri. Şi nu întâmplător, căci autorul lui a cercetat vreme îndelungată, la sursă, împreună cu o echipă de etnologi, fabuloasa mitologie africană. Aşa se face că, dezvăluindu-şi fantasmele cu o negrăită cruzime, Leiris ne invită de fapt să coborâm în adâncurile propriului nostru suflet, acolo unde ia naştere conştiinţa scandalului pe care-l reprezintă condiţia noastră de fiinţe supuse trecerii şi pierii.

Despre Michel Leiris

MICHEL LEIRIS, scriitor suprarealist, etnolog şi critic de artă francez, s-a născut la Paris în anul 1901. A obţinut bacalaureatul în filozofie (1918), apoi a urmat cursuri de chimie, abandonate foarte curând. În perioada 1921-1924 i-a cunoscut pe Georges Bataille, Robert Desnos, Max Jacob, André Masson etc. Prin intermediul lui Masson, a pătruns în mişcarea suprarealistă, sub influenţa căreia a scris, în 1927-1928, romanul Aurora, publicat abia în 1946. În 1929 a intrat în redacţia revistei Documents, unde l-a cunoscut pe Marcel Griaule, care i-a trezit interesul pentru etnologie. Ca secretar-arhivist al „Misiunii Dakar-Djibouti", a ţinut jurnalul de bord al expediţiei, care avea să devină o carte tulburătoare: Africa fantomă (1934). A urmat cursul de etnologie al lui Marcel Mauss, precum şi un curs de istorie a religiilor primitive. Şi-a obţinut licenţa în litere la Sorbona în 1938. În acelaşi an a devenit director al Laboratorului de etnologie al Muzeului de Ştiinţe ale Naturii. În urma unei cure psihanalitice care a durat şase ani, a scris o autobiografie cu titlul L'Âge d'Homme (1939). După război, şi a continuat activitatea de etnolog, devenind director de cercetare la CNRS şi scriind în paralel poezie, proză, eseuri, critică literară şi de artă. A murit în anul 1990.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Aurora
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 176
  • Format: 11x18 cm
  • ISBN: 978-973-50-2890-9
  • Colecție: Cartea de pe noptieră
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Michel Leiris
  • Traducere: Emanoil Marcu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact