Închide Close

Editura Humanitas

Sebastian Sifft, Câinele iubirii

Romanul Câinele iubirii e o poveste de familie neconvențional spusă, despre o lume deopotrivă dură, întunecată și plină de tandrețe. Privită prin ochii copilului-narator, existența cenușie dintr-un oraș de provincie comunist, cândva la sfârșitul anilor ’70, capătă dimensiuni fabuloase: un tată ofițer, autarhic și închis în sine, a cărui boală îl reduce treptat la stadiul de invalid, o mamă puternică, în ciuda fragilității ei fizice, o istorie complicată de familie, care îl are în centru pe bunicul patern, sunt elementele poveștii.

„La început a fost o fotografie găsită întâmplător, care m-a făcut să scriu despre ce mă frământă. Despre cicatricele care nu se vindecă, istoria în care suntem aruncați și căreia nu vrem să-i aparținem, boala căreia nici ei nu vrem să-i aparținem. Am vrut să disting fețele colective ale vinovăției, chipurile individuale ale mărturisirii, mecanismele prin care, împreună, devenim o înfățișare, o imagine. Ce ne umanizează? Ce ne dezumanizează? Până unde suntem noi înșine? Ficțiunea m-a ajutat întotdeauna să decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru că lumile mele au granițe fine, permeabile, ușor de străpuns. Am scris cartea aceasta cu teama că, uneori, le-am lăsat personajelor mele prea multă libertate, și cu neliniștea că, alteori, le-am abandonat când aveau mai mare nevoie.“

 

Despre Sebastian Sifft

SEBASTIAN SIFFT (n. 1977) a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. A debutat cu volumul de poezie Smintirea (Vinea, 2004). A mai publicat volumul de poezie Dadi (Nemira, 2017) și romanul Câinele iubirii (Humanitas, 2018). Trăiește la Bruxelles.

 

Fotografia autorului © Michael de Lausnay

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact