„A propune cateva exercitii de «reabilitare» a refuzatilor filozofiei platonice prin intermediul unor personaje secundare ale dialogurilor (impotriva carora Socrate parea sa aiba mereu dreptate) mi se pare un demers binevenit. Vechiul umanism socratic este in ruina astazi, dupa Nietzsche, Heidegger, Wittgenstein, Derrida, Foucault. Dar, ca sa recladim un altfel de umanism, fie si mai modest, cumva defensiv, dar poate mai solid, un «umanism secund», este inca timp, cu conditia de a cerceta originea si esenta vechii erori. Quo numine laeso – ce zei au fost jigniti odinioara de filozofia socratica, zei care s-au razbunat intre timp pe ea, dar imi pare ca si pe omul in deplinatatea sa omeneasca? Numai cautand un raspuns la intrebarea aceasta, cred, am mai putea iarasi inalta capul si da a intelege lumii de acum, contemporana cu terorismul de masa, cu manipularea genetica si cu vulgaritatea «chat»-ului pe Internet, ca Socrate, chiar asa agasant cum era cu dreptatea lui la prima vedere fara repros – in fapt destul de fisurata –, totusi nu a murit in zadar...“

Andrei Cornea