Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia, Capcanele istoriei

Din categoriile istorie, eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„De mai bine de douăzeci de ani, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX. S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei. „Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“ (Lucian BOIA)

Despre Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Capcanele istoriei
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: B978-973-50-3518-1-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: istorie, eseistică
  • Autor: Lucian Boia

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact