Închide Close

Editura Humanitas

Victor Malarek, Nataşele

Noua reţea mondială a comerţului sexual

În colecția în afara colecţiilor

„Nataşele" sunt cele mai căutate mărfuri pe care Europa de Est le-a exportat după căderea Cortinei de Fier şi nu sunt neapărat rusoaice. Amatorii de delicii exotice le pot găsi în toată lumea. Nimeni nu face distincţia dintre ele şi femeile care au ales să practice prostituţia. Se aseamănă, umblă la fel de provocator îmbrăcate, sunt la fel de aspru judecate. Însă nimeni nu ştie sau nimănui nu-i pasă că ele sunt victimele unor reţele de traficanţi care le ademenesc cu promisiunea că în străinătate vor lucra ca dansatoare sau cameriste. Odată plecate de acasă, descoperă realitatea înspăimântătoare: agresiuni, violuri, abuzuri din partea unor proxeneţi lacomi care vor să-şi recupereze înzecit banii cu care le-au cumpărat, indiferenţă şi complezenţă din partea clienţilor şi a poliţiştilor corupţi. Victor Malarek, ziarist de investigaţie, a mers pe firul acestor reţele care au reinventat sclavia şi a scris o carte în care descoperim că printre „Nataşe" se află multe femei traficate din România, iar printre cei care ar trebui să le scoată din ghearele proxeneţilor se află poliţişti şi oficiali corupţi.

Despre Victor Malarek

VICTOR MALAREK (n. 1948, Canada) este cunoscut în lumea presei scrise, a televiziunilor şi a editurilor ca un stăruitor jurnalist de investigaţie. A început de jos în această meserie, în 1968, şi a evoluat până la statutul de prezentator al uneia dintre cele mai bune emisiuni de actualităţi şi reportaje canadiene, The Fifth Estate, iar viaţa sa a fost subiect de film. Mai mult, Malarek a fost de câteva ori premiat pentru activitatea sa jurnalistică. În afară de Nataşele, a mai publicat alte cinci cărţi cu subiecte trepidante şi incomode pentru prejudecăţile occidentalilor: Hey, Malarek! The True Story of a Street Kid Who Made It (1984), Haven's Gate. Canada's Immigration Fiasco (1987), Merchants of Misery (1989), Gut Instinct. The Making of an Investigative Reporter (1996), The Johns. Sex for Sale and the Men who Buy it (2009).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Nataşele
  • Subtitlu: Noua reţea mondială a comerţului sexual
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 268
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2745-2
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Victor Malarek
  • Traducere: Mihaela Sima Dubois

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact