Închide Close

Editura Humanitas

Augustin Cupșa, Străinătate

Proză scurtă

„«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le reușește numai marilor prozatori. Străinătate este o puternică pledoarie despre frumusețea literaturii ca literatură, eliberată de mode și ideologii, și unul dintre cele mai convingătoare volume de proză scurtă din literatura română.“ — CORINA SABĂU

 

„Străinătate și stranietate, două cuvinte pe care am ajuns să le așez cu ușurință unul lângă celălalt. M-am născut într-o epocă totalitară, în care străinătatea – evident, Occidentul – era nu doar locul de scăpare, ci și visul, proiecția, fantasma unei evadări. Dar era și o întrerupere, o despărțire, dorul de cel plecat. Dincolo, afară, sus – câteva nume pentru imaginarul nostru care e și astăzi la fel de viu. Un refugiu mental, o extragere de sub autoritatea faptului de a fi aici și acum. E un pic ironic, dar în anii din Franța am văzut cât de avantajați suntem noi față de ei, pentru că ei sunt parte reală din acest imaginar și nu mai au de ce să viseze că pot pleca în străinătate.“

Despre Augustin Cupșa

AUGUSTIN CUPȘA a publicat în 2006 romanul experimental Perforatorii (premiul revistei Ramuri, premiul revistei Mozaicul). A continuat cu proză scurtă și scenarii, participând la adaptarea serialului Be Tipul la HBO România și la câteva scurtmetraje. În 2017 a revenit la roman, publicând Așa să crească iarba pe noi (Humanitas), pentru care a fost nominalizat la premiul Clubului de Lectură „Nepotul lu’ Thoreau“, campania „Cititorul are întotdeauna dreptate“ a librăriilor Cărturești, premiul PEN România și premiul EUPL. Tot la Humanitas au apărut volumele de proză scurtă Marile bucurii și marile tristeți (2021) și Străinătate (2022).

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact