Gregor von Rezzori, Zăpezile de altădată

„Un album cu fotografii de familie, minunat transpus în cuvinte.“ (Michiko Kakutani, The New York Times Book Review)

Cinci portrete extraordinare – doica, mama, tatăl, sora şi guvernanta – „pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată“, spune autorul. De fapt, prin intermediul persoanelor care l-au însoţit, Gregor von Rezzori (născut în 1914) îşi povesteşte prima parte a vieţii, petrecută în bună măsură la Cernăuţi, în Bucovina, magnifica provincie de margine a imperiului chezaro-crăiesc, intrată după 1918 în componenţa regatului român. În fundalul portretelor se regăsesc, nostalgic, reminiscenţele „lumii de ieri“ a lui Stefan Zweig, compatriotul cu care autorul este adesea comparat, şi în acelaşi timp germenii brutalei lumi viitoare. În prim-plan, fineţea psihologică, atenţia pentru detalii, precizia nuanţei, frumuseţea expresiei dovedesc că aceste portrete aparţin deopotrivă memorialistului, scriitorului şi artistului plastic von Rezzori.

„Am crescut sub oblăduirea femeilor şi am cunoscut, datorită lor, «femeia» în trei ipostaze arhetipale: prin Cassandra, maternitatea caldă, care te învăluie protejându-te; prin sora mea – care mă devansa în permanenţă cu patru ani şi prin bunul plac al naturii –, nimfa superioară, mai uşoară, mai spiritualizată, mai capricioasă şi inaccesibilă; şi, în fine, prin mama mea, conlucrarea labilă a tuturor însuşirilor străvechi feminine: atracţia senzuală – ca să-i dăm satisfacţie şi profesorului Freud – şi în acelaşi timp capriciozitatea iubitei potenţiale inconstante, oscilând între tandreţe impetuoasă şi pretinsă indiferenţă, între empatie plină de dragoste şi răceală punitivă, plină de cruzime.“ (Gregor von REZZORI, „Mama“)

  Dan C. Mihăilescu prezintă Zăpezile de altădată (ProTV, „Omul care aduce cartea“, februarie 2013)