Închide Close

Editura Humanitas

Gellu Naum, Cartea cu Apolodor

Din categoriile carte pentru copii & adolescenţi

În colecția Humanitas Junior

Cartea cu Apolodor, performanţă stilistică într-unul dintre genurile cele mai dificile, poezia pentru copii, se adresează de fapt tuturor vârstelor şi a cucerit publicul încă de la inceput.Aventurile pinguinului călător care au apărut in 1959, într-un volum ilustrat de Jules Perahim, au fost reeditate în 1963, apoi in 1975, cu desenele lui Dan Stanciu. Ultima ediţie a fost tiparită, cu titlul schimbat şi cu un text prescurtat, în 1988.

A doua carte cu Apolodor

Despre Gellu Naum
Nascut in 1915, Gellu Naum a studiat filozofia la Bucuresti si Paris. La sfarsitul anilor '30 se afla in cercurile avangardei, in apropierea lui Andre Breton, alaturi de Victor Brauner si Gherasim Luca. Se intoarce in 1940 in Romania, e mobilizat, dar trupul lui e imobilizat; ramane in spital o vreme, intr-o stare hipnotica. In timpul dictaturii antonesciene duce o activitate literara clandestina, iar la sfarsitul razboiului grupul sau suprarealist se poate in fine exprima. Pentru scurt timp. Comunismul nu admite abaterile de la dogma. Scrie carti pentru copii, traduce. Suprarealismul lui Gellu Naum nu-i o reteta literara, ci un mod de-a fi. Scrie poezii, piese de teatru, un roman. Se retrage la Comana, unde timpul, spatiul si obiectele arata altfel. Cand a murit, in 2001, cei care l-au cunoscut sau doar l-au citit si-au dat seama ca unul dintre cei mai mari scriitori pe care Romania i-a avut vreodata nu mai era printre ei.
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea cu Apolodor
  • An apariție: 2016
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 88
  • Format: 20x26 cm
  • ISBN: 978-973-50-5490-8
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: carte pentru copii & adolescenţi
  • Autor: Gellu Naum
  • Ilustraţii: Nicolae Vasilescu
  • Prefaţă: Ioana Pârvulescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact