Închide Close

Editura Humanitas

Jean-Claude Carrière, Cercul mincinoşilor

Cele mai frumoase poveşti filozofice din lumea întreagă

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

Cele mai frumoase poveşti ale omenirii sunt anonime, iar cei mai iscusiţi povestitori sunt cei care inventează lumi şi reinventează lumea. Această minunată stirpe a „mincinoşilor", născută în zorii civilizaţiei din nevoia oamenilor de a desluşi tainele vieţii şi ale morţii, ne încântă şi astăzi cu istorii pline de farmec. Poetice, amuzante, profunde, pilduitoare, venind din spaţiul buddhist sau islamic, chinez, african ori evreiesc, indian sau amerindian, poveştile transcend graniţele istorice şi culturale, răspunzând, de-a dreptul ori pe cărări ocolite, întrebărilor care ne-au frământat dintotdeauna.

Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, istoriile alese în acest volum sunt cele mai frumoase şi mai pline de miez dintre cele adunate de-a lungul a câteva zeci de ani de neobositul Jean-Claude Carrière. Pagină după pagină, poveştile surprind diferenţele, subtile ori vădite, între o tradiţie şi alta, recompunând spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale sale.

„Poveştile – inventate într-o zi de cine ştie ce geniu necunoscut – vin să semene îndoiala, să întărească ori să zguduie legile, să îndrepte ori să strice raporturile familiale şi sociale, să tulbure politica, să aţâţe ceea ce se află dincolo de noi, nevrând să se arate. Aduc în traiul nostru paşnic ceva neaşteptat, ciudat, un grăunte de nelinişte. Ating uşor tot ceea ce frământă omenirea, precum scânteile unui foc. De aceea mi se pare că merită numele de «poveşti filozofice».“ (Jean-Claude Carrière)

Despre Jean-Claude Carrière

JEAN-CLAUDE CARRIÈRE s-a născut in 1931 in Franţa. Deşi a studiat istoria, a renunţat curând la această vocaţie, consacrându-se desenului şi scrisului. Debutului literar (cu romanul Lézard, 1957) i-a urmat la scurtă vreme cel cinematografic, cu scenarii pentru Pierre Etaix şi Jacques Tati. Colaborarea cu Buñuel (care a durat 19 ani) l-a plasat în rândul scenariştilor de renume internaţional. A lucrat cu Volker Schlondorff, Louis Malle, Milos Forman, Jean-Luc Godard etc. În paralel, a scris piese de teatru (a colaborat cu Jean-Louis Barrault şi mai ales cu Peter Brook), a făcut adaptări pentru ecran, a realizat filme de televiziune, a publicat romane şi eseuri. A încetat din viață în 2021.

Cărţi: Le Dictionnaire de la betise (cu Guy Bechtel, 1967), Le Livre des bizarres (cu Guy Bechtel, 1972), La Paix des braves (1984), Conversations sur l'invisible (cu Jean Audouze şi Michel Casse, 1988), La Controverse de Valladolid (1992), La Force du bouddhisme (cu Dalai-Lama, 1995), Le Cercle des menteurs (1998, Cercul mincinoşilor, Humanitas, 1999, 2006), Dictionnaire amoureux de l'Inde (2000), Les Annees d'utopie (2002), Détails de ce monde (2004, Frânturi din astă lume, Humanitas, 2007); Contes philosophiques. Cercle des menteurs 2, 2008 (Povestiri filozofice. Cercul mincinoşilor 2, Humanitas, 2009); N'ésperez pas vous débarrasser des livres. Entretiens menés par Jean-Philippe de Tonnac (cu Umberto Eco, 2009) (Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi, Humanitas, 2010).

Scenarii de film: Le Journal d'une femme de chambre (Luis Buñuel, 1964), Le Charme discret de la bourgeoisie (Luis Buñuel, 1972), Le Fantôme de la liberté (Luis Buñuel, 1974), Cet obscur objet du desir (Luis Buñuel, 1977), Die Blechtrommel (Volker Schlondorff, 1979), Sauve qui peut (la vie) (Jean-Luc Godard, 1980), Danton (Andrzej Wajda, 1982), Max mon amour (Nagisa Oshima, 1986), Valmont (Milos Forman, 1988), Milou en mai (Louis Malle, 1990), Cyrano de Bergerac (Jean Paul Rappeneau, 1991), Der Unhold (Volker Schlondorff, 1996), Birth (Jonathan Glazer, 2001) ş.a.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cercul mincinoşilor
  • Subtitlu: Cele mai frumoase poveşti filozofice din lumea întreagă
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Pagini: 432
  • Format: 14,5x20,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-3805-2
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Jean-Claude Carrière
  • Traducere: Brînduşa Prelipceanu, Emanoil Marcu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact