Prima parte, foarte apreciata de critici, a jurnalului Sandei Stolojan (Nori peste balcoane, Humanitas, 1996) se oprea in 1989, anul unei adevarate revolutii existentiale ce aducea cu sine sfarsitul starii de exil. Noile pagini de jurnal consemneaza regasirea unei Romanii abia iesite din comunism, ca si nevoia autoarei de a-si redefini relatiile cu tara de care fusese brutal despartita in momentul cand devenise, la Paris, presedinta Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania. Reluandu-si, dupa 1989, profesia de interpreta in contactele romano-franceze la varf, Sanda Stolojan trece in revista o serie de evenimente politice la care a fost martora – precum intalnirile dintre Mitterrand si Iliescu sau vizita presedintelui francez la Bucuresti. La Paris, sfarsitul exilului a coincis cu inchiderea studioului postului de radio Europa Libera, cu ultimii ani ai lui Eugene lonesco si cu dureroasa boala a lui Cioran, urmarita in jurnal pana la moartea lui, in 1995. Ceruri nomande evoca, in fond, o epoca de elanuri si surpari, atat personale, cat si politice, incheiata cu nota de speranta a alegerilor din 1996.
traducere de Micaela Slavescu