Închide Close

Editura Humanitas

Paul Johnson, Churchill

Din categoriile istorie, memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Traducere și note de Veronica Sidon

„Dintre toate personajele măreţe ale secolului XX, bune sau rele, Winston Churchill a fost personalitatea cea mai valoroasă pentru umanitate şi, totodată, cea mai seducătoare. Nici o altă viaţă nu e presărată cu mai multe învăţăminte, mai ales pentru tineri: cum să foloseşti în favoarea ta moştenirea unei copilării nefericite; cum să profiţi cu entuziasm de toate situaţiile prielnice: fizice, morale şi intelectuale; cum să ai un curaj nebun, să-ţi cultivi succesul şi să nu te laşi impresionat de inevitabilele nereuşite; şi cum să cultivi, în timp ce dai curs ambiţiei nestăpânite, însufleţit de vitalitate şi pasiune, valori precum prietenia, generozitatea, compasiunea şi decenţa. Nimeni altcineva nu a făcut mai mult decât el pentru menţinerea libertăţii, democraţiei şi a valorilor pe care le preţuim atât în lumea occidentală. Nimeni nu a fost o sursă de spectacol pentru public mai importantă decât el prin suişurile şi coborâşurile impresionante, oratoria magnifică, scrierile şi vorbele pline de forță, izbucnirile de furie şi strălucirea spiritului. A ocupat un loc remarcabil pe scena publică a țării sale şi a întregului mapamond timp de peste şaizeci de ani, loc rămas gol după plecarea sa. Și nici nu a mai existat de atunci cineva care să îmbine atât de fericit o varietate impresionantă de roluri.“ (PAUL JOHNSON)

Fotografia de pe copertă: Winston Churchill, 18 octombrie 1929, Library of Congress

 

Despre Paul Johnson

PAUL BEDE JOHNSON (născut în 1928 la Manchester) este un bine-cunoscut ziarist şi istoric englez. A studiat la Stonyhurst College, apoi la Magdalen College (Oxford). S-a afirmat ca jurnalist în anii '50, la The New Statesman. În anii '70, a început să aibă concepţii tot mai conservatoare; pe fundalul problemelor economiei britanice, s-a opus mişcării sindicale. Susţinător al lui Margaret Thatcher, a de venit unul dintre consilierii ei şi i-a scris o serie de discursuri. Din 1981 până în 2009, a deţinut o rubrică în The Spectator. S-a preocupat de problemele şi evenimentele care indicau, în opinia sa, declinul general, de la educaţie la practicarea religiei şi comportamentul social. A scris regulat în The Daily Telegraph şi într-o serie de publicaţii americane (The New York Times, The Wall Street Journal, Commentary, The National Review). Johnson este un critic al modernităţii. Îi dezaprobă pe cei care folosesc teoria evoluţionistă pentru a-şi justifica ateismul sau pentru a-şi promova experimentele biotehnologice. Catolic conservator, Johnson priveşte teologia eliberării ca pe o erezie şi pledează pentru celibatul preoţilor, deşi consideră că există motive întemeiate pentru hirotonirea femeilor. În anul 2006, Johnson a primit, din partea preşedintelui George W. Bush, The Presidential Medal of Freedom. Bibliografie selectivă: The Offshore Islanders: A History of the English People (1972), Elizabeth I: A Study in Power and Intellect (1974), The Life and Times of Edward III (1974), Pope John XXIII (1975), A History of Christianity (1977), Ireland: A Concise History from the Twelfth Century to the Present Day (1981), Pope John Paul II and the Catholic Restoration (1982), A History of the Modern World from 1917 to the 1980s (1983; O istorie a lumii moderne, Humanitas, 2003; reed. 2005, 2014), A History of the Jews (1987; O istorie a evreilor, 2005; Humanitas, 2015), Intellectuals (1988; Intelectualii, Humanitas, 1999; reed. 2006, 2011, 2015), To Hell with Picasso and Other Essays (1996; La naiba cu Picasso şi alte eseuri, Humanitas, 2012), A History of the American People (1997), Napoleon (2002), The Vanished Landscape. A 1930s Childhood in the Potteries (2004; Peisajul dispărut. Anii copilăriei mele, Humanitas, 2013); Churchill (2009; Humanitas, 2017), Jesus: A Biography from a Believer (2010; Viaţa lui Isus povestită de un credincios, Humanitas, 2012), Socrates: A Man for Our Times (2011; Socrate. Un om pentru timpurile noastre, Humanitas, 2013), Darwin: portrait of a genius (2012); Mozart: A Life (2013; Mozart. O viață, Humanitas, 2015), Stalin (2014; Humanitas, 2014).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Churchill
  • An apariție: 2018
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5942-2-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: istorie, memorialistică & diaristică
  • Autor: Paul Johnson
  • Traducere şi note: Veronica Sidon

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact