Desi aflat de multi ani in Occident, in contact cu toate somitatile comunitatii stiintifice din care facea parte si avand acces la toate marile biblioteci ale lumii, savantul Eliade nu inceta sa aminteasca de cufarul cu manuscrise ramas in tara, deplangand parca ruptura brutala cu cel care fusese in tinerete. Volumul scrierilor sale de adolescenta – primul dintr-o serie ce urmeaza sa alcatuiasca editia completa a scrierilor de tinerete – contine cheia acestui regret paradoxal. In paginile lui Eliade se dezvaluie, animat de acel elan spre autodepasire, de acea curiozitate mereu proaspata in fata lumii, de acel vis de dobandire a unor cunostinte enciclopedice care constituie doar apanajul unui om foarte tanar. Un tanar aparte, e drept, prevestind „omul deplin“ invocat de Noica in Cuvantul inainte al volumului: „Daca mai exista astazi [...] dorinta de a deveni om deplin, atunci paginile de fata ar trebui citite, cu uimire si pietate, nu numai de tineretul semintiei lui Eliade, ci de tineretul tuturor semintiilor cu pretentii de cultura din lumea intreaga.“