De libero arbitrio

Sfântul Augustin

De libero arbitrio

Ediție bilingvă

Humanitas, Filozofie / Colectia: Paradigme

Embed:

De unde vine raul? S-a ivit el in lume o data cu omul, sau i-a premers? Iar lumea aceasta e de tot rea, si atunci orice stradanie e inutila, sau lumea asta e de tot buna, si atunci toate relele savarsite de om nu izbutesc sa-i tulbure bunatatea originara? Si cine poarta vina raului? Dumnezeu sau omul?
Iata doar cateva dintre intrebarile la care lucrarea Sfantului Augustin, inceputa la Roma si terminata la Hippo Regius, cauta sa gaseasca raspunsuri. Fiind indreptata impotriva pelagienilor, adepti ai unei secte religioase contemporane autorului, dar si impotriva maniheilor, din randul carora insusi Augustin facuse parte in zbuciumata-i tinerete, cartea de fata are un evident caracter polemic.
Cel putin aceasta e impresia pe care o da unui cititor aflat la prima lectura. Treptat insa, pe masura ce lectura este repetata si aprofundata, in mintea cititorului se intareste convingerea ca Augustin se desprinde de stilul apologetic si de disputele sterile, tinzand catre o intelegere completa, de dragul cunoasterii, in nume propriu, a genezei raului.
Concluzia este ca originea raului in lume se afla in liberul arbitru si in dreptul omului de a se folosi de propria sa vointa asa cum crede de cuviinta: „Vointa este aceea prin care se pacatuieste si totodata aceea prin care se traieste drept.“

Info
Sfântul Augustin
Detalii produs
 Sfântul Augustin
Sfântul Augustin

SFÂNTUL AUGUSTIN din Hippo (354–430), cel mai mare dintre părinţii Bisericii latine, s-a născut la Thagaste, în nordul Africii. A studiat şi apoi a predat la Cartagina, Roma şi Milano.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.