Închide Close

Editura Humanitas

Peter Sloterdijk, Derrida, un egiptean

Din categoriile eseistică

În colecția Seria Eseu

De ce e Derrida un egiptean? Evocarea plină de recunoştinţă şi de tandreţe reflexivă pe care Peter Sloterdijk o face la câţiva ani de la moartea filozofului, în ţara sa de adopţie, Franţa, pleacă de la imaginea piramidei ce „rămâne pentru eternitate la fel“. Este un omagiu post-mortem care, în mod discret, dă de înţeles că deconstrucţia, ca antidot al unilateralităţii, n-are cum să dispară, deoarece vom avea mereu nevoie de ea. Şi totuşi Derrida rămâne, cum spune Sloterdijk, un „obiect gânditor neidentificat“ pentru lumea de azi. Paginile de faţă sunt o invitaţie călduroasă de a revizita opera sa, acea „colosală piramidă pe care şi-a construit-o singur, preţ de o viaţă întreagă, la marginea unui deşert de litere“.

  Alexandru Matei, „Dansând cu Derrida“ (România literară, ianuarie 2013)

Despre Peter Sloterdijk

PETER SLOTERDIJK, important filozof, eseist şi om de cultură german, s-a născut în 1947 la Karlsruhe. Între 1968 şi 1974 a studiat filozofia, germanistica şi istoria la universităţile din München şi din Hamburg, obţinând titlul de doctor în filozofie în 1975. Din 1992 predă filozofie, estetică şi teoria mass-media la Universitatea de Arte şi Design din Karlsruhe, al cărei rector a devenit în 2001. În 1993 a fost laureat al Premiului Ernst Robert Curtius pentru eseistică, ulterior primind numeroase alte distincţii pentru operele sale.

Opere principale: Kritik der zynischen Vernunft /Critica raţiunii cinice (1983); Der Denker auf der Bühne. Nietzsches Materialismus/Gânditorul pe scenă. Materialismul lui Nietzsche (1986); Eurotaoismus. Zur Kritik der politischen Kinetik/Eurotaoismul. Despre critica kineticii politice (1989); Weltfremdheit /Detaşare de lume (1993); Im selben Boot. Versuch über die Hyperpolitik/În aceeaşi barcă. Eseu despre hiperpolitică (1995); Regeln für den Menschenpark. Ein Antwortschreiben zu Heideggers Brief über den Humanismus/Reguli pentru parcul uman. Un răspuns la scrisoarea lui Heidegger despre umanism (1999; ed. rom. Humanitas, 2005); Die Sonne und der Tod/Soarele si moartea (2001); Der ästhetische Imperati /Imperativul estetic (2007).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Derrida, un egiptean
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 88
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3840-3
  • Colecție: Seria Eseu
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Peter Sloterdijk
  • Traducere: Corina Bernic

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact