Despre libertate

John Stuart Mill

Despre libertate

Humanitas, Știinţe Sociale & Politică / Colectia: 12 cărți despre lumea în care trăim

Embed:
Pret: 23

Traducere de Adrian-Paul Iliescu

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

Info
John Stuart Mill
Detalii produs
John Stuart Mill
John Stuart Mill

JOHN STUART MILL s-a născut la Londra, la 20 mai 1806. A avut parte de una dintre cele mai faimoase experienţe educaţionale. Tatăl său, economistul şi filozoful utilitarist James Mill, discipol al lui Bentham, l-a crescut complet separat de alţi copii: băiatul ştia greaca la cinci ani, algebra şi latina la nouă ani.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.