Închide Close
Despre minciuna

Editura Humanitas

Gabriel Liiceanu, Despre minciuna

Am ales sa public aceste pagini in chip de sine statator, si nu sa le prind intr-un volum de eseuri, cu speranta ca, avand in continuare o regretabila actualitate, ele vor reusi poate mai bine, in izolarea lor, sa atraga atentia asupra situatiei ingrijoratoare in care se afla poporul roman: aceea de a nu putea sa se organizeze la nivelul moralei de a doua instanta, pentru a crea o clasa politica si un nou principe capabili sa ne scape -- potrivit expresiei lui Machiavelli -- de coruptia in stadiul ei ultim. Voi vorbi despre minciuna nu in sensul ei privat (. . .), ci in cel public, asadar voi vorbi despre minciuna colectiva, in care unul sau mai multi ii mint pe multi care la randul lor sunt fie mintiti, fie mint in corpore, traind impreuna cu cei care ii mint intr-un vast scenariu al minciunii. Gabriel Liiceanu
Despre Gabriel Liiceanu

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Povestea insulei Humanitas, Humanitas (2020), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020, Impudoare: Despre „eu“ va fi vorba (2021), Ce gândeşte Dumnezeu? (2022)..

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Despre minciuna
  • An apariție: 2006
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 94
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-1328-2
  • ISBN-10: 973-50-1328-2
  • Colecție: Seria de autor Gabriel Liiceanu
  • Autor: Gabriel Liiceanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact