Închide Close
Despre minuni

Editura Humanitas

C.S. Lewis, Despre minuni

Din categoriile religie

În colecția Top H

Despre minuni pleaca de la ideea ca miracolul crestin fundamental este intruparea, toate celelalte pregatindu-l sau decurgand din el. Ca atare, crestinii ar trebui nu numai sa accepte minunile, ci si sa le priveasca drept dovezi de implicare directa a Domnului in creatia Sa.traducere de Sorin Marculescu
Despre C.S. Lewis

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Opera: Surprised by Joy (Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Humanitas, 2008), Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, Humanitas, 2011), Fern‑seed and Elephants and Other Essays on Christianity (Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, Humanitas, 2011), The Great Divorce (Marea despărţire, Humanitas, 2013), Reflections on the Psalms (Meditaţii la Psalmi, Humanitas, 2013), precum şi postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune. Scrisori către Malcolm).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Despre minuni
  • An apariție: 2001
  • Ediție: editia a II-a
  • Pagini: 208
  • Format: 11x18 cm
  • ISBN: 973-50-0170-5
  • ISBN-10: 973-50-0170-5
  • Colecție: Top H
  • Domeniu: religie
  • Autor: C.S. Lewis

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact