Dictionar de psihologie

Dictionar de psihologie

Roland Doron, Francoise Parot

Dictionar de psihologie

Humanitas, Lucrări De Referinţă, Psihologie & Antropologie / Colectia: Seria Dicţionare

Embed:

Alaturi de Vocabularul psihanalizei al lui Jean Laplanche si J.-B. Pontalis (Humanitas, 1994), acest dictionar masiv este una dintre cele mai serioase lucrari de referinta in domeniul psihologiei traduse vreodata la noi. Autorii lui sunt nume ilustre in psihologia franceza. Coordonatorii l-au conceput ca pe o alternativa la Vocabularul de psihologie al lui Henri Pieron, socotit multa vreme instrumentul de lucru fundamental al studentilor si profesorilor de specialitate. Nu este vorba de un dictionar enciclopedic, riscand sa se perimeze candva, ci de unul terminologic si notional. Lexicul apartine atat psihologiei ca stiinta si disciplinelor inrudite cu ea, cat si limbajului psihologic curent. Definitiile, de regula concise, explica multiple sensuri ale cate unui cuvant. La sfarsit exista un glosar multilingv (roman, francez, german, englez, spaniol, italian, portughez) continand toti termenii de baza din dictionar.
traducere de Natalia Cernauteanu, Georgeta Dan-Spanoiu, Ovidiu Dan, Sabina Dragoi, Dana Florean, Luchian, Liliana, Gheorghe Neacsu si Doina Saucan

Info
Roland Doron
Francoise Parot
Detalii produs
Roland Doron
Roland Doron Ne cerem scuze, deocamdata nu va putem oferi biografia acestui autor.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.